Un prim pas către o abordare nediscriminatorie a fenomenului discriminării în România

Conceptul de discriminare este un concept dinamic, a cărui semnificaţie si mod de abordare, atât la nivel de teorie cât si de politici, a evoluat în mod firesc în timp. În ultimii ani a intrat în circuitul de idei conceptul de discriminare multiplă – în jurul căruia a fost construit si acest studiu naţional.

Cercetări, studii şi sondaje despre discriminare există la nivel european şi naţional. În România este activă la acest moment “Coaliţia împotriva discriminării”; organizaţii de femei rome au făcut încă din 2006 presiuni pentru introducerea în legislaţie a conceptului de discriminare multiplă şi instituţii precum ANES sau CNCD, explicit sau implicit, abordează problematica discriminării multiple în activităţile specifice. Terenul era deci pregătit pentru un salt de abordare teoretică şi practică a discriminării, pentru o propunere de rafinare a conceptului, pentru obţinerea de informaţii concrete, la nivel naţional, privind situaţiile de discriminare multiplă şi modul în care indivizii şi instituţiile se raportează la astfel de situaţii. Acesta este contextul în care proiectul de faţă a fost iniţiat de către Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi realizat de către Societatea de Analize Feministe AnA în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale.

De cele mai multe ori discriminarea multiplă este abordata în sens de discriminare uniaxială. Recunoaştem că există caracteristici diferite ale oamenilor în funcţie de care poate aparea un tratament diferenţiat şi uneori nedrept. Experimentam discriminarea pe motive diferite dar consideram mai curând ca fiecare motiv apare în situaţii diferite – uneori eşti discriminată ca femeie, alteori pentru ca eşti de altă etnie, eşti prea tânăr sau ai vreun handicap. Astfel facem politici, propunem legi, implementam programe pentru grupuri distincte: femei, romi, bătrâni, persoane cu dizabilităti, etc.

Viaţa este însă un pic mai complicată şi mai nuanţată decât atât, lucru pe care îl percepem la nivelul simţului comun. Simţim deseori că o anume identitate din melanjul de identităţi care suntem este cea care ne pune într-o anume situaţie şi că folosirea unui unic criteriu de etichetare şi de (pre)judecată, de abordarea unilaterală a fiecărui motiv de discriminare, omogenizarea fiecărui sub grup de dragul coerenţei unor programe poate fi problematica. Este un context în care întrebări de tipul: De ce să ne ocupăm de “drepturile femeilor” când ştim ce multe diferenţe sunt între noi dincolo de asemănările existente? devin legitime.

O încercare de a ieşi din impas este să vorbim de discriminare adiţională în care alăturăm două sau mai multe tipuri de discriminare bazate pe diverse criterii. În acest spirit au propus şi au reuşit organizaţiile de femei rome să introducă conceptul de discriminare multiplă în legislaţia noastră, lucru absolut lăudabil şi necesar, fiind evident că, în ceea ce le priveşte, ca femei dar şi ca persoane de etnie romă sunt expuse la discriminări specifice.

Şi totuşi, nu suntem în întregime suma fiecărei identităţi a noastre luate în parte. Mai era nevoie de un pas în rafinarea conceptului de discriminarea multiplă– şi anume conceptualizarea lui în sens de discriminare intersecţională: o discriminare care nu reprezintă alăturarea a două surse de discriminare ci este rezultatul unei sinergii a acestora. Femeile rome de exemplu reprezintă, în aceasta interpretare, un grup specific căruia legile anti-discriminare trebuie să i se adreseze ca atare. Acelaşi lucru este valabil pentru femeile în vârsta sau cele de altă orientare sexuală.  Este de fapt abordarea cea mai apropiată de felul nostru de a fi şi de a ne relaţiona, căci suntem cu toţii o combinaţie de identităţi, nu o sumă. Suntem un melanj complicat şi miraculos, o intersecţie de identităţi inseparabile care ne poziţionează diferit în diverse contexte în societate.

Oferim în consecinţă acest raport naţional privind discriminarea multiplă în România. Sperăm să fie de folos multora, să facă valuri, să fie analizat, criticat, îmbunătăţit. Sperăm că instituţiile existente (ANES, CNCD, judecătoriile, ONG-urile, institutele de cercetare, etc.) să continue să dezbată subiectul pentru a găsi formule viabile de introducere şi folosire a acestei accepţiuni moderne privind discriminarea în România. Consideram că ANES, “comanditarul” şi beneficiarul principal al acestui studiu, ar putea, utilizând concluziile lui, să îşi extindă aria de competenţe şi la alte dimensiuni ale inegalităţii, păstrând desigur problematica de gen ca pilon central.

Desigur discriminarea multiplă se manifestă la nivel individual, organizaţional, instituţional dar şi la nivel cultural. Din acest punct de vedere va fi nevoie de strategii complementare de abordare, nu doar de soluţii legislative sau juridice. Miza pe termen lung a efortului nostru este ca instituţii sociale majore precum educaţia, media, economia, sănătatea, politica să accepte şi să internalizeze aceasta “nouă” abordare a discriminării redefinindu-şi în consecinţă discursurile si practicile specifice.

Pentru o abordare nediscriminatorie a discriminării în România, speram ca acest tip de studii să fie continuate în viitor. Acest lucru ar fi în beneficiul în primul rând al celor, nu puţini, care sunt victime ale discriminării multiple în România de azi.

Obiectivul general al acestui proiect a vizat creşterea gradului de cunoaştere cu privire la fenomenul „discriminării multiple”, fiind proiectată şi aplicată în acest scop o metodologie inovativă, complexă, care a însumat atât abordări cantitative cât şi calitative. Unul dintre obiectivele specifice ale studiului a fost acela dedicat „clarificărilor” conceptuale cu privire la discriminarea multiplă. Astfel, aceasta poate fi tratată din doua perspective: a) discriminarea multiplă ca discriminare adiţională care suferă însă de „păcatul” abordării uni-axiale şi b) discriminarea multiplă ca discriminare intersecţională. Prima abordare recunoaşte că există caracteristici diferite ale indivizilor în funcţie de care poate avea loc un tratament diferenţiat şi nedrept. Prin definirea discriminării multiple ca şi intersecţie a unor caracteristici sau/şi identităţi, plasăm de fapt persoana sau grupul de persoane într-un context social special, iar formele de discriminare sunt specifice contextului.    

  1. Discriminare percepută

I.1. Discriminare percepută în spatii publice, scoli, în relaţia cu autorităţile locale, în spitale si policlinici

În privinţa discriminării percepute în spaţiile publice, rezultatele pun în evidenţă faptul că femeile roma, femeile cu dizabilităţi, şi femeile sărace, sunt cele mai afectate de tratamente diferenţiate/discriminatorii în locuri precum restaurantele, parcurile sau chiar pe strada. Valorile înregistrate sunt semnificativ mai mari decât cele înregistrate de femei în general ceea ce arata ca aceste sub-categorii de femei sunt supuse tratamentului diferenţiat si pe baza apartenenţei lor la alte grupuri care sunt ţinta a discriminării precum etnia roma, persoanele cu dizabilităţi sau persoanele sărace.

În privinţa discriminării percepute în relaţia cu autorităţile locale, valorile discriminării percepute pun în evidenţă faptul că discriminarea în relaţia cu autorităţile este percepută ca având o intensitate/frecvenţă de doua ori mai mare pentru categoriile defavorizate decât pentru orice alt individ din România. Astfel, femeile sărace se constituie în grupul asociat ce cea mai ridicată valoare a discriminării percepute. Alte sub-grupuri caracterizate de o percepţie ridicata a discriminării sunt vârstnicii cu dizabilităţi, femeile roma si persoanele sarace.

În privinţa discriminării percepute în spitale şi policlinici, aceasta atinge valori ridicate pentru persoanele si femeile sărace precum şi pentru femeile roma.

  I.2. Discriminarea percepută pe piaţa muncii

În privinţa discriminării percepute la angajare, trebuie subliniat ca aceasta reprezintă un determinant major al marginalizării şi excluziunii sociale. Pentru persoanele aflate în afara pieţei muncii, refuzarea accesului la un loc de munca echivalează cu creşterea vulnerabilităţii în faţa sărăciei şi excluziunii. Percepţiile indivizilor arată că handicapul, vârsta înaintată şi etnia roma sunt principalele trei criterii de „responsabile” de discriminarea la angajare. Toate celelalte criterii introduse în analiza sunt menţionate de mai puţin de jumătate dintre subiecţi, ceea ce ne poate conduce la concluzia existentei unei incidente mai ridicate a actelor de discriminare la angajare îndreptate împotriva romilor, vârstnicilor si persoanelor cu dizabilităţi.  În privinţa intersectării genului cu etnia, subiecţii întrebaţi dacă resimt discriminare, scot în evidenţă faptul că femeile de altă etnie se percep ca fiind mai vulnerabile în faţa discriminării la angajare decât femeile majoritare. Se remarcă ponderea mare a răspunsurilor „nu ştiu” în rândul subiecţilor de etnie romă şi, în special, în rândul femeilor roma, semnificând un nivel redus de conştientizare şi înţelegere a problematicii discriminării/discriminării multiple. Prezenţa unui/unei handicap/dizabilitate se dovedeşte a fi cel mai important criteriu de discriminare la angajare. În plus, se remarcă faptul că intersecţia etniei cu handicapul conduce la adâncirea gradului de defavorizare a persoanelor cu dizabilităţi, atât în cazul romilor, cât şi în cel al maghiarilor.  Analizând intersecţia genului cu statutul parental, se constată că femeile cu copii reprezintă, în mod clar, un grup vulnerabil la angajare. Astfel, dintre persoanele care au copii, bărbaţii sunt avantajaţi la angajare, în detrimentul femeilor din aceeaşi categorie. În privinţa discriminării la locul de muncă, percepţiile populaţiei pun în evidenţă faptul că cei mai defavorizaţi la promovare sau în accesul la formare profesională sunt vârstnicii şi romii. La intersecţia etniei cu genul, respondenţii sunt de părere că discriminarea în rândul femeilor rome este mai accentuată/frecventă comparativ cu bărbaţii de aceeaşi etnie. Aşadar, femeile rome se desprind ca o categorie cu risc major de discriminare în majoritatea sferelor vieţii sociale. De asemenea, intersectarea genului cu statutul parental pune în evidenţă defavorizarea femeilor care au copii în raport cu bărbaţii din aceeaşi categorie în privinţa accesului lor la promovare şi la programe de formare profesională.

2. Discriminare subiectivă

16.9% din populaţia investigată s-a simţit cel puţin o dată în ultimii 3 ani trataţi/e diferit, discriminaţi/te, principalele criterii invocate ca bază a discriminării fiind etnia, vârsta şi sărăcia. Incidenţa discriminării subiective creşte semnificativ în rândul populaţiei de etnie roma unde 41,9% dintre subiecţi declara ca au fost în ultimii 3 ani victime ale discriminării sau tratamentului diferenţiat. Deosebit de important pentru problematica analizată este faptul ca 10,9% dintre cei care s-au simţit, cel puţin o data, aflaţi în situaţie de tratament diferenţiat/discriminare în ultimii 3 ani conştientizează chiar două criterii ca bază a discriminării/tratamentului la care au fost supuşi. Dominant însă ca cel de al doilea criteriu în rândul celor care conştientizează doua sau mai multe criterii de discriminare este „categoria socială” operaţionalizată în studiul nostru ca „sărăcie”. De fapt, discriminarea multiplă, aşa cum este ea percepută de indivizii în cauză, a avut loc la intersecţia între etnie şi sărăcie, precum şi la intersecţia între vârsta şi sărăcie. Domeniile în care se manifestă, cu precădere, tratamentele diferenţiate sunt în relaţia cu autorităţile, în locurile publice şi la locul de muncă. Mai mult decât atât, 32% dintre victimele tratamentului diferenţiat/discriminării evită să mai meargă în acele locuri în care au fost puşi în situaţii de discriminare. Astfel, putem concluziona că discriminarea şi tratamentul diferenţiat pot conduce chiar la auto-excluziune şi auto-marginalizare. În privinţa locurilor în care au fost experimentate situaţiile de discriminare, cei mai mulţi dintre respondenţi indică locul de munca (21,4% ). Pentru cele mai multe victime, experienţa tratamentului diferenţiat nu este făcută publică, fiind păstrată preponderent în spaţiul domestic/personal. Astfel, experienţele de discriminare sunt împărtăşite fie partenerului/soţului (49.8%), fie prietenilor (31,85) sau părinţilor (13.9%). Putem spune că experienţele de discriminare sunt trăite ca o „ruşine”, ca o „umilire”, motiv pentru care ele ajung, cu greu, să depăşească sfera privată.

Doar jumătate din populaţie (49%) ştie că există mecanisme legale şi instituţionale de intervenţie împotriva discriminării, în timp ce cealaltă jumătate se împarte omogen între cei care sunt convinşi că un astfel de cadru legal nu există (24%) şi cei care nu ştiu dacă există sau nu astfel de legi (26%). Persoanele care nu sunt conştiente de existenţa unui cadru legal de combatere a discriminării provin, cu precădere, din rândul femeilor, persoanelor cu vârsta peste 50 de ani si persoanelor de etnie roma, adică tocmai din rândul acelor categorii caracterizate de un risc crescut de discriminare. De altfel, cu cât scade nivelul de educaţie, cu atât scade si gradul de cunoaştere a mecanismelor legale de suport a victimelor discriminării, atingând nivele minime în rândul populaţiei fără şcoală (17,6%) sau cu şcoala primară (26,1%). Astfel, indivizii cu nivel redus de educaţie se constituie într-un grup extrem de vulnerabil, mai ales pe piaţa muncii, unde discriminarea la angajare poate fi foarte uşor mascată în spatele argumentului unui nivel de educaţie nesatisfăcător a candidatului.

Dezvoltarea unor campanii de conştientizare a dreptului la egalitate de şanse, campanii adecvate specificului grupurilor ţintă trebuie să devină o prioritate. Mai mult decât atât, 43,2% dintre indivizii intervievaţi nu ar  şti cui să se adreseze în cazul unei experienţe de discriminare. De altfel, ponderea răspunsurilor „nu ştiu/nu răspund” creşte îngrijorător atât în rândul etnicilor maghiari, dar mai ales în rândul romilor.

Conceptul de discriminare multiplă. Defrişări conceptuale

Conform celui mai recent Euro-Barometru privind discriminarea în Uniunea Europeana o mare parte din europeni considera că discriminarea este răspândită în ţara lor, în special cea bazata pe originea etnica (2 europeni din 3) dar si cea bazata pe dizabilităţi, orientare sexuală, gen sau orientare religioasă. Dar în situaţiile concrete de viaţă, fiecare individ este un cumul de identităţi pe care e greu să le separe la modul absolut. Nu eşti niciodată DOAR femeie/bărbat, DOAR maghiar sau rom, DOAR licenţiat sau DOAR ateu. Eşti mai multe lucruri simultan şi asta îţi marchează permanent viaţa – felul de a fi, opţiunile profesionale si personale, modul în care te percept cei din jur, aşteptările societăţii de la tine, oportunităţile sau din contra barierele, etc. Pentru fiecare dintre noi identitatea nu este în cele mai multe cazuri ceva unic definit. Am fost fiecare dintre noi, de multe ori, în situaţii în care faptul de a fi femeie sau barbat, definit la modul absolut si unic, nu a reprezentat atât de mult cât faptul ca eram femei sau bărbaţi de o anume vârsta, etnie, orientare sexuală, credinţă religioasă de un anume nivel de educaţie. Puşi în fata unei situaţii de dezavantaj si discriminare, de multe ori nu am ştiut exact cărui “motiv” i se datorează în întregime acel tratament: doar fiindcă suntem femeie (sau, mai rar, bărbat), pentru ca avem o credinţă religioasă diferită de cea a majorităţii, pentru ca suntem de etnie romă, emigrant(ă), suferim de o anume dizabilitate sau pentru ca nu mai suntem tineri/e sau avem mulţi copii? Probabil ca, în multe situaţii, am intuit ca respectivul tip de comportament se poate datora multiplelor noastre identităţi, unei anume combinaţii care, într-un anume moment si context social, nu este poate combinaţia cea agreată, acceptată, valorizată de respectiva societate. Ca indivizi, nu facem ierarhii si nu punem priorităţi între identităţile noastre. Nu eşti în primul rând femeie şi apoi româncă sau pensionară aşa cum nu eşti în primul rând emigrant şi apoi bărbat. Ce facem însă atunci când legea, prin aplicarea si funcţionarea ei, limitează si restricţionează identitatea, forţând identificarea cu UNA, cea esenţială” şi “definitorie” ? Ce facem atunci când suntem puse si puşi în fata alegerii:

“ …vorbiţi maghiara, ca urmare sunteţi de etnie maghiară si susţineţi revendicările comunităţii maghiare. A, nu sunteţi maghiară, dar vorbiţi maghiara, deci nu sunteţi româncă. Deci ce sunteţi?”

Exemplul din acest dialog imaginar încearcă să aducă în discuţie, într-un mod familiar, problema definirii identităţii relaţionată la conceptul de discriminare multipla si modalităţile prin care aceasta poate fi recunoscuta, abordata, discutata, dar mai ales cum anume este ea perceputa ca si “criteriu” de discriminare. Identitatea noastră sociala este multipla. Este mult mai probabil ca si discriminarea sa fie multidimensionala si nu uni-axiala. Caracterul multiplu al discriminării nu este dat doar de existenta si recunoaşterea legala a diferitelor criterii ale discriminării – definiţie a discriminării multiple deja formulata si utilizata în practica judiciara a unor state (dar criticata ca fiind “esenţialistă” si limitativa în aplicare si incluziune). Caracterul multiplu este dat mai ales de intersecţia multiplelor identităţi care coexista la un moment dat pentru o persoana. Abordarea intersecţională este diferita de o conceptualizare adiţională a discriminării multiple. Pentru a ilustra vom aduce în prim plan exemplul formulat de Kimberle Crenshaw: “Femeile de culoare pot avea experienţe ale discriminării care se pot dovedi a fi, în acelaşi timp, asemănătoare cu experienţele femeilor albe sau ale bărbaţilor de culoare. Experienţele discriminării suferite de femeile de culoare pot fi asemănătoare cu experienţele discriminării femeilor albe; alte ori, experienţele discriminării rasiale nu au dimensiune de gen. Dar, de cele mai multe ori, femeile de culoare trăiesc experienţe ale unei discriminări multiple, duble sau adiţionale fiindca acestea sunt efectele cumulate ale experienţelor discriminării rasiale, completate de discriminarea de gen. În alte situaţii, femeile de culoare sunt supuse discriminării exact pentru ca sunt femei de culoare, fapt care nu înseamnă suma discriminărilor rasiale si adăugarea celor de gen, ci o forma tipica si distincta de discriminare discriminare.” (Crenshaw, 1993, p. 385) . Pentru a face acest exerciţiu cât mai apropiat contextului social în care trăim, încercaţi să gândiţi situaţiile pentru următoarele persoane:

– femeile care au peste 40 de ani si au probleme în accesul pe piaţa muncii;

– tinerii care suferă de o boala cronica necontagioasa, sunt infectaţi cu HIV/SIDA si au mari dificultăţi în accesul la educaţie si pregătire profesională si la servicii de sănătate;

– fetele tinere de etnie roma care au probleme în accesul la educaţie si piaţa forţei de munca, la servicii de sănătate si îngrijire;

– femeile în vârsta, de peste 60 de ani, văduve si/sau singure, cu o sursa de venit foarte mica în accesul la unele forme de servicii de sănătate.

Aceasta lista nu este exhaustiva. În România, se poate vorbi în acest moment de discriminarea multipla la care sunt supuşi diverse categorii de oameni. Evidenta empirica exista în concluziile studiilor realizate până acum în România în ceea ce priveşte fenomenul discriminării, al intolerantei, al sondajelor de opinie în ceea ce priveşte percepţia populaţiei faţă de acest fenomen si categoriile de persoane care sunt cele mai vulnerabile acestui fenomen. Experienţele acestor persoane pot trece neobservate daca conceptul de discriminare multipla nu este acceptat. Plasarea unidimensionala a oricărei persoane din aceasta categorie în “criteriile” discriminării exclude forme de experienţe discriminatorii si lasă astfel de categorii de persoane în afara protecţie legii anti-discriminării si egalităţii de şanse. Femeile suferă forme specifice de discriminare – hartuirea sexuala, violenta – dar nu toate femeile au probleme si sunt obstrucţionate în accesul pe piaţa muncii. Daca la aceasta identitate sociala includem identităţi precum etnia, naţionalitatea, vârsta, categoria sociala se creează categorii specifice care au o incidenţă foarte mare în a suferi o anumita forma de discriminare. La fel în problematica tinerilor. Accesul la educaţie al tinerilor este recunoscut si asigurat în România, dar anumite grupuri sociale de tineri din anumite etnii, din anumite medii sociale, cu anumite suferinţe sunt supuse unor forme de discriminare în ceea ce priveşte accesul la educaţie, sănătate, locuri de muncă, etc. Importanţa semnificaţiei conceptului de discriminare multipla reiese în momentul analizei cazuisticii si a deciziilor instituţiilor/instanţelor în astfel de cauze. Acest concept se dezvolta si dobândeşte o aplicaţie practica în cele mai multe cazuri în viziunea utilizata de o instanţa sau de instituţia abilitată sa decidă în cazurile de discriminare.

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ÎN DOMENIUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE – INCSMPS BUCUREŞTI-