PRINCIPII DE BAZĂ ALE ETICII ÎN AFACERI

        The ethical principles refers to the every day conduct, human habits and atitudes concerning the general concepts of good and bad, truth and lie, equity and discrimination, liberty and constraint etc.
            The principles of business ethics need to be developed and applied to all the fields of economy. In this vision, promoting an adequate ethical behavior both for managers and subordinates has a decisive importance and essential impact on the final results of the organization as a whole.

         Principiile etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile si atitudinile oamenilor cu privire la conceptele generale de bine si rău, de adevăr si minciună, de echitate si discriminare, libertate si constrângere etc.
Etica reprezintă un sistem de principii morale si de metode pentru aplicarea acestora, furnizând instrumentele pentru elaborarea judecăţii morale. În acest sens, trebuie să se ţină seama de o serie de principii etice ce caracterizează conduita curentă: ce trebuie să facem, cum trebuie să facem; de obiceiurile si atitudinile oamenilor cu privire la conceptele generale de bine si rău, de adevăr si minciună, echitate si discriminare, libertate si constrângere etc.
Principiile eticii în afaceri trebuie dezvoltate si aplicate în toate sferele de activitate ale actorului economic. În această viziune, promovarea unui comportament etic adecvat, atât din partea managerilor cât si a subordonaţilor, are o importanţă capitală, cu impact decisiv pentru rezultatele finale ale întregii organizaţii.

Unele din principiile de bază ale eticii în afaceri sunt:

        1. Responsabilitatea economică si socială a companiei

Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic si social; acesta este un punct de vedere acceptat în prezent de toţi „actorii” lumii afacerilor. Dar măsura în care această responsabilitate se împarte între cele două planuri — economic si social – este percepută în mod diferit, în ceea ce priveste latura economică, se vorbeste în principal despre două abordări:
− abordarea clasică – firmele există pentru a aduce beneficii proprietarilor sau pentru a reduce costurile de tranzacţie; Milton Friedman susţinea că principala răspundere a managerilor este de a gestiona afacerea astfel încât să maximizeze beneficiul proprietarilor, respectiv al acţionarilor; iar acestia, la rândul lor, au o singură preocupare:
rezultatele financiare. În viziunea autorului, orice „bun social” plătit de firmă subminează mecanismele pieţei: „bunurile sociale” vor fi plătite fie de acţionari (se diminuează profitul), fie de salariaţi (se reduc salariile), fie de clienţi (prin cresterea preţurilor); în acest din urmă caz, vânzările ar putea scădea si firma ar avea dificultăţi.


 − abordarea socio-economică – „maximizarea profitului este a doua prioritate a firmei; prima este asigurarea supravieţuirii acesteia”.   Argumente:
• societăţile comerciale sunt persoane juridice înregistrate într-o anumită ţară si trebuie să se conformeze climatului legal si de afaceri din ţara în care operează; deci ele nu sunt responsabile numai faţă de acţionari;
• orizontul de timp al existenţei firmei este unul lung, deci ea trebuie să urmărească rezultatele economice pe termen lung si în acest scop va accepta si unele obligaţii sociale (ca nepoluarea, nediscriminarea etc.) si costurile ce le sunt asociate;
• practica arată că firmele nu sunt instituţii economice pure, ci ele se implică si în politică, în sport (sponsorizări), sprijină autorităţile naţionale sau locale etc.
Konosuke Matsushita (creatorul mărcii Panasonic) arăta, la începutul secolului al XX-lea, că:
„Misiunea industriasului este să învingă sărăcia, să elibereze societatea în general de mizerie si să-i aducă bunăstarea. Afacerile si producţia au scopul de a îmbogăţi nu numai magazinele si fabricile firmei respective, ci întreaga societate”. El arăta că firma este obligată să obţină profit prin faptul că o parte din acesta este alocat societăţii prin plata impozitelor si taxelor; în acest sens, este de datoria omului de afaceri, în calitate de cetăţean, să obţină un profit rezonabil. Dar „raţiunea afacerilor este, desigur, să facă disponibile bunuri de bună calitate si la preţuri rezonabile în vederea acoperirii nevoilor consumatorilor. Acest punct de vedere este reprezentativ pentru viziunea modernă în ceea ce priveste responsabilitatea firmei.
Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia fermă a unei firme, dincolo de obligaţiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a urmări obiective pe termen lung care sunt în folosul societăţii. Firma se consideră responsabilă nu numai faţă de proprietari (acţionari), ci si faţă de clienţi, furnizori, angajaţi, organisme guvernamentale, creditori, comunităţi locale, opinie publică.

      2. Încrederea între participanţii la viaţa economică

      Etica afacerilor este esenţială pentru succesul pe termen lung al activităţii. Acest adevăr este probat atât din perspectivă macroeconomică, cât si din cea microeconomică. La nivel macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic; comportamentul imoral poate distorsiona piaţa, ducând la o alocare ineficientă a resurselor.
Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea. Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câstiga încrederea furnizorilor, clienţilor, comunităţii, angajaţilor, întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea este deosebit de importantă în relaţiile de afaceri.
Încrederea înseamnă de fapt micsorarea riscului asumat, încrederea, bazată pe experienţa bunelor relaţii cu alţi oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea drepturilor si intereselor, deci riscul va fi mai mic. Încrederea si bunele relaţii ale firmei se referă la:
1. încrederea în relaţiile cu furnizorii – furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte importanţi, direct afectaţi de deciziile organizaţiei, de comportamentul acesteia. Mai ales dacă este vorba de relaţii pe termen lung, încrederea între doi parteneri este foarte importantă. Ea se câstigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare parte si prin minimizarea surprizelor de orice fel. Încrederea determină o mai mare eficienţă, în timp, a schimbului. Iar relaţiile de schimb bazate pe încredere se dezvoltă atunci când fiecare partener îl tratează pe celălalt asa cum ar vrea el să fie tratat.
2. încrederea în relaţiile cu consumatorii – un vânzător câstigă încrederea clientului său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului si plăcut. Clienţii asteaptă de la vânzător produsele/serviciile de calitatea promisă, precum si informaţii reale, pertinente.
3. încrederea în relaţiile cu angajaţii – încrederea trebuie acordată atât sefilor, cât si subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o fidelitate mai mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă sau a conflictelor dintre grupurile de muncă etc. Un studiu realizat la General Motors a identificat cinci factori corelaţi cu încrederea în relaţiile cu angajaţii:
a) percepţia unei comunicări deschise si oneste, în sus si în jos pe scară ierarhică;
b) tratamentul corect pentru fiecare grup de muncă;
c) împărţirea obiectivelor si a valorilor între muncitori si supraveghetori;
d) autonomia, ca un semn al încrederii în angajat;
e) feedback din partea managementului privind performanţele si responsabilităţile salariaţilor.
f) încrederea este în relaţie directă cu unele tehnici moderne de management si anume: cresterea responsabilităţii, managementul participativ, managementul prin obiective, cercurile de calitate etc.
Etica în afaceri se referă de fapt la acel echilibru care ar trebui găsit între performanţele economice si cele sociale ale firmei.

           3. Comunicarea onestă si tratamentul corect

            a) În privinţa clienţilor firmei
Produsele trebuie să fie de calitate, sigure, să aibă instrucţiuni de folosire, avertismente asupra efectelor nedorite ale pericolelor posibile pentru consumator.
Supoziţia generală pe care se bazează comerţul este cea a consumatorului adult, dotat cu discernământ, inteligent, capabil să-si dea seama de riscuri, este responsabil (ceea ce, de exemplu, nu se potriveste copiilor când este vorba despre jucării cu un grad de pericol, de ţigări, băuturi, filme excesiv de violente sau obscene). În cazul producătorului există presupoziţia că este matur, inteligent, responsabil, bine intenţionat. Acestea sunt în general cazuri ideale, adesea arătând totusi comportamente reale frecvente. Ce se întâmplă însă în cazul în care consumatorul este iresponsabil iar producătorul este necalificat? Piaţa singură nu poate să reglementeze astfel de situaţii. Uneori ceea ce se oferă pe piaţa nu doar că nu satisface o nevoie (de menţinere, de autodezvoltare, de autoafirmare), dar, mai mult, poate să lezeze cele mai semnificative datorii faţă de sine ale consumatorului si datorii faţă de alţii ale producătorului. De exemplu, utilizarea excesivă a imaginilor de femei în reclame la obiecte de uz casnic le circumscrie acestora o imagine de eterne servitoare ale familiei iar utilizarea excesivă a imaginii femeilor ca trup întăreste imaginea că femeile sunt obiect sexual. Reclama promovează utilizarea femeilor ca obiecte si a sexului ca mijloc de manipulare. Ea poate întării prejudecăţile rasiale. Reclama uzează de minciuni, iluzii pozitive (vei cuceri lumea dacă folosesti parfumul X), de seducţie, kitsch. Este sistematic încălcat principiul adevărului (al veridicităţii). În numele unui astfel de principiu ar trebui permisă doar prezentarea informaţiilor despre calitate si utilizare. Producătorii mizează pe faptul că un consumator mediu poate să nu le înţeleagă, dar că astfel are si el responsabilitatea în faţa alegerii pe care o face. Responsabilitatea, pentru a fi etică, trebuie să fie reciprocă.

b) În privinţa angajaţilor
Angajaţii sunt trataţi adesea ca o marfă – forţă de muncă, desi sunt fiinţe umane, scopuri în sine. Cele mai dezumanizante tratamente se aplică mai ales în zonele în care există o piaţă a forţei de muncă caracterizată de monopson (un singur cumpărător al forţei de muncă).

    Etica în relaţiile dintre angajat si firmă presupune introducerea si utilizarea următoarelor categorii de principii si norme:
− drepturile angajaţilor si reglementari în privinţa loialităţii faţă de companie. Tratarea angajaţilor ca pe o piesă pur înlocuibilă, respectiv un simplu mijloc, conduce la faptul că si ei tratează compania ca pe o staţie de tranziţie, o simplă sursă de salariu si beneficii. Loialitatea faţă de companie se conturează prin obligaţiile reciproce: companie-angajat, prin atribuire de roluri si responsabilităţi. Unele dintre acestea sunt contractuale si legale, dar ele nu ajung decât pentru îndeplinirea sarcinilor si nu au o componenta etică: O slujbă nu e niciodată doar o slujbă. Există mereu o dimensiune morală: mândria faţă de propriile produse, spiritul de echipă, grija faţă de bunăstarea companiei, atasamentul faţă de colegi etc. Afacerile nu sunt scop în sine.
− Există uneori conflicte de valori între valorile companiei si cele personale. În acest caz, unii angajaţi trag semnale de alarmă, îsi critică public propria companie. Categoria de angajaţi despre care  discutăm nu are o viaţă linistită, riscă foarte mult (în primul rând îsi riscă slujba), sunt percepuţi de către companie ca trădători, indezirabili iar succesele lor sunt ocazionale.
 c) Faţă de acţionari un comportament etic presupune gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă, confidenţialitate;
 d) Faţă de comunitate – protejarea mediului, contribuţie la soluţionarea problemelor sociale, respectarea diversităţii culturale.
Tot din categoria principiilor etice fac parte:
               • consideraţia specială – adică tratamentul corect standard poate fi modificat pentru situaţii speciale cum ar fi: ajutorarea unui vechi angajat, prioritatea la angajare pentru o persoană cu nevoi speciale, comanda dată unui furnizor loial, aflat însă în impas;
               • competiţia onestă – prin evitarea mituirii si a altor mijloace care nu sunt oneste în vederea obţinerii unei comenzi;
              • responsabilitatea faţă de organizaţie – acţionând pentru binele întregii organizaţii nu doar în interes propriu, evitând risipa si ineficienţa;
              • respectarea legii – evitarea pe căi legale a impozitării nu prin evaziune ci prin urmarea spiritului si literei legii.
                Principiile liderilor etici în afaceri sunt:
1. Tratează toţi angajaţii drept persoane unice, valoroase.
Nu tratează niciodată pe cineva ca si cum ar fi dispensabil, fără valoare sau drept „un simplu membru al echipei”.
2. Susţin libertatea, cresterea si dezvoltarea fiecărui angajat.
Nu analizează niciodată pe cineva prin stereotipuri si imagini sau lucruri fixate si imposibil de schimbat.
3. Comunică cu angajaţii folosind numele cu respect.
Nu folosesc si să nu impun niciodată celorlalţi alte înţelesuri sau nume nepotrivite.
4. Formează si încurajează un regim echilibrat de muncă si odihnă.
Nu adoptă politici sau cereri asupra angajaţilor care să submineze echilibrul zilnic.
5. Onorează si respectă familiile angajaţilor.
Nu subestimează niciodată semnificaţia familiei si a prietenilor pentru angajaţi.
6. Protejează viaţa, siguranţa si sănătatea angajaţilor.
Nu pune în pericol siguranţa fizică a vreunei persoane.
7. Creează un mediu de lucru fără hărţuire sexuală.
Nu permite comunicări sau activităţi inadecvate din punct de vedere sexual.
8. Sunt corecţi si echitabili în probleme financiare.
Nu tolerează niciodată salarii, preţuri sau practici financiare injuste.
9. Comunică deschis cu subordonaţii.
Nu caracterizează niciodată gresit persoanele, produsele, serviciile sau faptele.
10. Cultivă o atitudine pozitivă faţă de celelalte persoane si realizările acestora.
Nu cedează tendinţelor de invidie sau tentaţiei de a-si însusi meritele muncii altora.

Sursa:http://steconomiceuoradea.ro/anale/volume/2005/economie-si-administrarea-afacerilor internationale/22.pdf