BUNE PRACTICI ÎN SECTORUL ECONOMIEI SOCIALE

  În Europa, formele cele mai răspândite ale economiei sociale sunt cooperativele, societăţile mutuale, asociaţiile şi fundaţiile, cu excepţia Irlandei şi Finlandei din vechea UE-15. Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte răspândirea entităţilor de economie socială între vechea UE-15 (de state) şi actuala UE, diferenţa fundamentală fiind dată de numărul foarte mic de societăţi mutuale (cum ar fi societăţile ecologice) din domeniul economiei sociale, care constituie şi nivelul cel mai scăzut de recunoaştere a conceptului de economie socială în sine, împreună cu lipsa unui statut juridic de instituire a societăţilor mutuale  în aceste ţări (Arpinte, D., Cace, S., Theotokatos, H., Koumalatsou, E., 2010, pp.140-141).

   În ceea ce priveşte reprezentativitatea instituţională, la nivel european Social Economy Europe este instituţia creată pentru domeniul economiei sociale. Această reprezentativitate este data şi de membrii din cadrul instituţiei: REVES (European Networks for Cities and Regions for Social Economy), AMICE (Association of Mutual Insurers and Insurance Co-operatives in Europe), AIM( International Association of Mutual Health Funds), EFC (European Foundation Center), FEDES (European Federation of Social Employeurs), CEDAG (European Council of Associations of General Interest), CO-OPERATIVES EUROPE (Common Platform of the Co-operatives within Europe), ENSIE – The European Network for Social Integration Enterprises. Atunci când vorbim de mecanismele de consultare ale Uniunii Europene cu privire la problemele economiei sociale, la nivel European vorbim de două astfel de mecanisme:

  • Comitetul Social şi Economic European (European Economic and Social Committee – EESC) şi Grupul Social III cuprind în prezent 106 de membri provenind din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. EESC deţine o categorie a economiei sociale care creşte unitatea din Grupa III, categorie care reprezintă un procent important din societatea civilă şi care, împreună cu toţi membrii EESC, şi focusează acţiunile pentru o Europă mai democratică, mai socială şi mai competitive- (EESC, 2012, Various interests-Gorup III, disponibil pe http://www.eesc.europa.eu/?i=portal.en.group-3)
  • Intergrupul pentru Economia Socială este o platformă create de Parlamentul European care mobilizează un forum informal de membri ai Parlamentului European, pentru a discuta pe probleme legate de economie socială
  • Prin audieri regulate, Intergrupul oferă informaţii cu privire la politicile UE şi legislaţia legată de economia socială (http://www.socialeconomy. eu.org/spip.php?rubrique60).
  • La nivelul Uniunii Europene există 4 mari modele ale economiei sociale, anglo-saxon, meditaraneean, nordic şi un model ce ţine de ţinuturile Renaniei (Belgia, Germania şi Franţa):
  • Germania: „economia socială de piaţă” cuprinde patru subsectoare: asociaţii, cooperative, organizaţii mutual de sănătate şi de voluntariat.
  • Franţa: „stat sprijinit de economie socială”. Al treilea sector gestionează servicii în numele statului şi este remunerat, deoarece este efectuat un serviciu public.
  • Modelul nordic (Finlanda, Norvegia şi Suedia): tradiţie solidă a mişcării populare, un sector public amplu şi un stat al bunăstării puternic.
  • Modelul mediteranean (Italia, Portugalia, şi Spania): Italia este considerată a fi ţara europeană în care al treilea sector este mai puternic.
  • Modelul anglo-saxon – problemele excluziunii sociale sunt abordat prin cel de al treilea sector ce include cooperative, uniuni de credit, organizaţii tradiţionale, organizaţii de voluntariat, afaceri orientate către domeniul social şi asociaţii de locuinţe.