ANTREPRENORIATUL FEMININ ŞI BARIERELE DE GEN

  1. Antreprenoriat

Antreprenoriatul este un cuvânt recent introdus în limba româna şi preluat din limba franceză entrepreneur – a întreprinde. Cu toate că vorbim de un cuvânt nou, conceptul de antreprenor există de mult timp şi este redat prin expresiile de investitor sau întreprinzător. O altă expresie folosită pentru mult timp şi astăzi încă activă în vocabularul limbii române este aceea de patron – ereditate a dictaturii comuniste. Expresia de antreprenor a câstigat tot mai mult teren astăzi, raportându-se în oarecare măsură progresului economic şi tehnologic care a avut efecte şi asupra dezvoltării lingvistice.

  • Definiţia antreprenoriatului

Înainte de a defini antreprenoriatul este necesar să clarificăm unele aspecte legate de subtilităţi lingvistice. În acest sens Soare detaliază ceea ce înseamnă diferitele ipostaze ale personalităţii antreprenoriale astfel:

  1. Antreprenorul – acea persoană care începe şi dezvoltă o afacere proprie asumându-şi responsabilităţile şi riscurile specifice.
  2. Intraprenorul – acea persoană care se concentrează asupra inovaţiilor şi creativităţii şi care poate transforma o idee într-o acţiune profitabilă în cadrul acţiunilor sale într-o organizaţie existentă.
  3. Antreprenorul social – este un antreprenor care se ocupă de crearea asociaţiilor umanitare sau nonprofit, recunoaşte o problemă socială şi foloseşte principii antreprenoriale pentru a crea, organiza, şi administra o iniţiativă care va conduce la schimbare socială. Succesul  unei astfel de întreprinderi nu se măsoară în profituri, ci în impactul asupra societăţii.
  4. Antreprenorul serviciului public – este acea persoană care, în urma programelor iniţiate la nivel guvernamental sau ca rezultat al propriei iniţiative, se centrează asupra inovării serviciilor pentru cetăţeni.
  5. Antreprenorul de serie – este acel antreprenor care, permanent, porneşte noi afaceri. Realizează de-a lungul timpului mai multe afaceri tratând antreprenoriatul ca pe o profesie, şi nu ca pe un episod temporar.
  6. Netprenorul sau antreprenorul de Internet – este acea persoană care se angajează în derularea afacerilor pe Internet şi contribuie la construirea viitorului Internetului prin intermediul inovaţiilor pe care le creează (Soare, 2008, 8).

Antreprenoriatul pune accent pe idea de a fi întreprinzător, de a conduce o întreprindere. Putem deci conchide că antreprenoriatul este munca pe cont propriu sau deschiderea unei afaceri pe cont propriu. Subliniind actualitatea fenomenului putem să ne gândim la antreprenoriat ca la o nouă atitudine/poziţie contemporană, un nou mod de viaţă. Antreprenorul este persoana care îşi asumă riscul începerii propriei afaceri.

Când se vorbeşte de antreprenoriat se vorbeşte de fapt de un întreg proces care presupune mai multe etape care trebuie parcurse şi care pleacă de la o idee de afacere, continuă cu un plan de afaceri şi se concretizează în derularea/implementarea afacerii propriu-zise cu toate demersurile legislative necesare. Cuvântul afacere este în general  asociat cu antreprenoriatul, deşi în unele contexte ajunge să aibă o conotaţie negativă legată de ilegalitate şi speculaţii.

„Ca să pui bazele şi să dezvolţi o afacere trebuie să ai un scop bine definit, să te axezi în exclusivitate pe client şi produs, să ai spirit întreprinzător şi multă inspiraţie…Este ceea ce numim, sintetic, a învăţa cum să devii antreprenor.”(Farrell, 2008, 17).

Marketingul este legat în mod direct sau indirect de antreprenoriat, fiind considerat arta de a convinge clienţi. Marketingul este un instrument pe care antreprenorul îl poate folosi pentru a anticipa tendinţele pieţei şi pentru a veni în întâmpinarea eventualului client.

O altă asociere terminologică necesară este cea dintre antreprenoriat şi management. Antreprenoriatul presupune dezvoltarea afacerii şi administrarea acesteia. Deci pentru a fi un bun antreprenor sunt absolut necesare cunoştinţele de management al afacerii.

Cunoaşterea dinamicilor pe care le presupune antreprenoriatul implică familiarizarea cu unele noţiuni cum ar fi înmatriculare (adică înscrierea comerciantului în Registrul Comerţului prin care se primeşte calitatea de persoană juridică), menţiune (înregistrarea modificărilor apărute în timpul activităţii societăţii), radiere (operaţia de ştergere a unei firme din Registrul Comerţului ca urmare a pierderii calităţii de persoană juridică şi a lichidării acesteia).

Antreprenoriatul cu participare străină din ultimii ani impune o altă clarificare terminologică legată de societăţile comerciale cu participare străină la capitalul social. Aceste societăţi comerciale sunt constituite parţial sau integral prin participarea unor persoane fizice sau juridice cu domiciliul stabil sau cu sediul social în afara României.

1.2. Antreprenoriatul în România

Dezvoltarea antreprenoriatului este legată de tendinţele economice ale societăţii, de progresul tehnologic, de evoluţia demografică şi de schimbările sociale. Intrarea României în Uniunea Europeană în anul 2007 a determinat schimbări majore în evoluţia antreprenoriatului din ţara noastră, fie prin creşterea numărului investitorilor străini, fie prin înmulţirea şi diversificarea modelelor de antreprenoriat. Un alt eveniment care a influenţat evoluţia antreprenoriatului românesc, dar şi a celui internaţional este actuala criză economică care s-a resimţit şi încă se mai resimte în dezvoltarea acestui sector economic.

Banca Mondială plasează România în 2011 pe locul 56 din cele 183 de economii analizate în ceea ce priveşte uşurinţa de a face afaceri (World Bank, 2011, 2-3). Cât despre deschiderea unei noi afaceri, din raport aflăm că această operaţiune durează 10 zile şi sunt necesare resurse în valoare de 2,6% din veniturile pe cap de locuitor, România ocupând poziţia 44 în ierarhie (indicatori: timp, cost, proceduri şi capital minim necesar). Deşi pentru indicatorul „creditare” România se poziţionează pe locul 15, pentru cel de „plată a taxelor”, conform aceluiaşi studiu, ocupă locul 151, cu 113 plăţi pe an, în valoare de 44,9% din profit şi 222 de ore necesare.

În România antreprenoriatul este susţinut astăzi fie în mod direct prin măsurile şi acţiunile întreprinse în mod special pentru femei, fie în mod indirect prin încurajarea antreprenoriatului în general. Astfel există măsuri de finanţare de la bugetul naţional şi măsuri de finanţare cu ajutorul banilor europeni. Pionii importanţi în consolidarea şi  dezvoltarea antreprenoriatului din România sunt fie diferite instituţii publice, fie instituţiile private (ONG-uri, fundaţii, asociaţii, etc.).

O susţinere considerabilă a antreprenoriatului o constituie finanţările europene prin Programele Operaţionale: Regional – POR; Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice – POS CCE; Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU; Sectorial de Mediu – POS Mediu; Sectorial de Transport – POS Transport; Dezvoltarea Capacităţii Administrative; Asistenta Tehnica – POAT; Programul National pentru Dezvoltare Rurala – PNDR; Programul Operaţional pentru Pescuit – POP; Programe de Cooperare Teritorială. În acest sens reamintim că prezenta cercetare de desk se realizează în cadrului unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013. Deci avem un exemplu concret, prin acest proiect, de susţinere a antreprenoriatului feminin.

Există şi alte finanţări europene care încurajează antreprenoriatul în mod direct sau indirect: Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri; Erasmus for Young Entrepreneurs; Programul „Tineret în acţiune”; Europa pentru cetăţeni 2007-2013; Ajutoare de minimis pentru dezvoltarea sau modernizarea IMM-urilor; Programul Cadru 7 ICT – FET Open, etc.

În luna februarie 2011, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, sunt înmatriculate 512 societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris. Interesul investitorilor străini pentru ţara noastră ne dezvăluie resursele pe care diferitele regiuni ale României le deţine, şi în acelaşi timp subliniază potenţialul antreprenorial românesc.

La polul oarecum opus al antreprenoriatului putem situa şomajul. Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la sfârşitul lunii martie 2011 numărul şomerilor înregistraţi se ridică la 539,7 mii de persoane (un număr mai mic faţa de anul precedent cu 225,6 mii de persoane).

Cele mai mari rate ale şomajului au fost înregistrate în judeţele: Vaslui (11,1%), Teleorman (10,0%), Dolj (9,5%), Buzău şi Mehedinţi (9,4% fiecare), Covasna (9,1%), Galaţi (8,6%), Alba, (8,5%), Gorj şi Ialomiţa (8,2% fiecare), Bacău (8,0%), Călăraşi (7,7%), Harghita (7,6%), Dâmboviţa (7,4%), Sălaj (7,2%), Brăila şi Olt (7,1% fiecare), Giurgiu (6,8%), Mureş şi Vrancea (6,7% fiecare), Hunedoara şi Tulcea (6,6% fiecare), Argeş, Caraş-Severin, Iaşi şi Neamţ (6,3% fiecare), Prahova (6,2%). Cele mai mici rate ale şomajului s-au înregistrat în: Municipiul Bucureşti (2,0%), Ilfov (2,4%) şi Timiş (2,4%).[1]

În graficul următor, conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, este prezentată evoluţia ratei şomajului din 2010 în 2011, atât la femei cât şi la bărbaţi. Se observă scăderea ratei şomajului în mod progresiv, de la un procent de 8,10% în ianuarie 2010 la un procent de 6,58% în februarie 2011. Cele mai ridicate procente ale ratei de şomaj se înregistrează în lunile februarie şi martie 2010, iar cele mai scăzute rate ale şomajului sunt în lunile ianuarie şi februarie 2011. Putem deci observa o evidentă scădere a numărului de şomeri în ultima perioadă la nivel de ţară. De asemenea în perioada analizată se remarcă faptul că procentele şomajului feminin sunt inferioare procentelor şomajului masculin.

Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

  1. Antreprenoriatul feminin

Multe femei au ştiut să “inventeze” un loc de muncă, au fost dispuse să rişte, au reuşit să se împartă între familie şi serviciu, au realizat un spaţiu propriu personal şi profesional. Datorită lor astăzi putem vorbi de antreprenoriat feminin. Antreprenoriatul feminin trebuie deci legat de imaginea femeii în societate, şi implicit de cultură şi mentalitate.

Declaraţia Drepturilor Omului, articolul 2 precizează că nicio persoană nu poate fi discriminată din cauza sexului, a rasei, a originii naţionale şi sociale, a religiei, etc. Printr-o logică deductivă nicio femeie nu poate fi privată de oportunitatea de a fi antreprenoare. De-a lungul istoriei femeia a luptat pentru a obţine drepturi, pentru a câştiga spaţiu personal şi profesional. O parte din rezultatele acestei lupte sunt: 8 martie – ziua internaţională a femeii; 23 – septembrie ziua internaţională împotriva exploatării sexuale şi traficului femeilor şi copiilor; 25 – noiembrie ziua internaţională pentru eliminarea violenţei asupra femeilor. În ciuda victoriilor obţinute şi în pofida faptului că astăzi femeia ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi bărbatul, nu întotdeauna se poate vorbi de egalitate şi parteneriat.

Consiliul European de la Lisabona definea o strategie ambiţioasă prin care Europa să devină “cea mai competitivă şi dinamică economie a cunoaşterii din lume”, evidenţiind nevoia de a crea un mediu prietenos pentru înfiinţarea şi dezvoltarea afacerilor inovatoare şi în special a întreprinderilor mici şi mijlocii. Întrucât femeile joacă un rol crucial în actuala economie antreprenorială bazată pe cunoaştere, este esenţială creşterea ratei numărului de afaceri desfăşurate de acestea.

Mediul antreprenorial românesc îşi propune promovarea femeilor antreprenor şi tinerilor întreprinzători prin îmbunătăţirea accesului la finanţare şi la diferitele reţele de susţinere a antreprenoriatului. Astfel putem vorbi de exemple concrete de susţinere a antreprenoriatului feminin românesc:

  1. Programul naţional multianual pe perioada 2005 – 2011 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii. Obiectivul Programului îl constituie promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora în scopul implicării lor în structuri economice private, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi al prejudecăţilor existente la nivel local.
  2. „Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare – START”, are ca obiectiv stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.
  3. Strategia Guvernamentală pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea mediului de afaceri 2010 – 2014, vizează configurarea unui mediu de afaceri deschis, transparent şi atractiv, caracterizat de predictibilitate şi de un cadru normativ clar, stabil şi coerent, susţinut de un cadru instituţional adecvat, în concordanţă cu practica altor state membre ale Uniunii Europene. Obiectivul General al Strategiei Guvernamentale pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea mediului de afaceri – Dezvoltarea unui mediu de afaceri bazat pe competitivitate şi spirit antreprenorial, pentru a face faţă concurenţei pe piaţa internă a Uniunii Europene şi în exteriorul UE. De asemenea sunt avute în vedere trei priorităţi strategice orizontale: simplificarea cadrului de reglementare, şi consolidarea cadrului instituţional; sprijinirea dezvoltării spiritului antreprenorial, inclusiv în rândul femeilor; dezvoltarea mecanismelor de e-guvernare pentru mediu de afaceri.

Un spaţiu aparte merită acordat Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (POSDRU), care susţine antreprenoriatul feminin în mod considerabil şi care îşi propune ca obiectiv dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin corelarea educaţiei şi învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii şi asigurarea de oportunităţi sporite pentru participarea viitoare pe o piaţă a muncii modernă, flexibilă şi inclusivă a 1.650.000 de persoane.

Obiectivul general al POSDRU poate fi împărţit într-o serie de obiective specifice:

  • Promovarea educaţiei şi formării iniţiale şi continue de calitate, inclusiv educaţia superioară şi cercetarea.
  • Promovarea culturii antreprenoriale şi creşterea calităţii şi productivităţii muncii.
  • Facilitarea inserţiei tinerilor şi a şomerilor de lungă durată pe piaţa muncii.
  • Dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi inclusive.
  • Promovarea inserţiei/reinserţiei pe piaţa muncii a persoanelor inactive, inclusiv din zonele rurale.
  • Îmbunătăţirea serviciilor publice de ocupare.
  • Facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la educaţie şi pe piaţa muncii.

Exemplificăm sprijinul acordat antreprenoarelor românce prin câteva proiecte cofinanţate din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 care vizează dezvoltarea antreprenoriatului feminin:

  1. Proiectul „FAR – Femeia Antreprenor în Rural” – coordonator Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală şi Fundaţia Pro WOMEN are ca scop creşterea spiritului antreprenorial în rândul femeilor din zona rurală, iar ca obiectiv motivarea şi dezvoltarea abilităţilor / cunoştinţelor necesare iniţierii şi susţinerii unor activităţi lucrative în rândul femeilor din mediul rural.
  2. Proiectul „Antreprenoriatul şi egalitatea de şanse. Un model inter-regional de şcoală antreprenorială pentru femei”– coordonator Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Economice. Obiectivul general al proiectului: dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi manageriale ale femeilor din judeţele situate de-a lungul graniţei de Vest a României în vederea îmbunătăţirii performanţei şi formării profesionale actuale a acestora, pentru a dezvolta spiritul antreprenorial şi pentru a genera un număr crescut de afaceri, atât în mediul rural cât şi urban.
  3. Proiectul “Antreprenoriat la feminin” este coordonat de către S.C. European Project Consulting S.R.L şi are ca obiectiv general: îmbunătăţirea accesului femeilor pe piaţa muncii din regiunile Nord-Est, Sud-Muntenia şi Bucureşti – Ilfov, prin dezvoltarea competentelor antreprenoriale ca urmare a participării la programe de informare şi formare profesională antreprenorială pentru femei.
  4. Proiectul „Pachet complex de formare antreprenorială pentru incluziunea socială a femeilor în condiţii de egalitate de şanse pe piaţa muncii”, este coordonat de Institutul Naţional pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Proiectul propune stimularea promovării egalităţii de şanse pe piaţa muncii prin dezvoltarea de competenţe şi abilităţi antreprenoriale pentru 400 de femei din Bucureşti, Giurgiu, Slatina şi Oradea în cadrul unui curs intensiv de asistenţă şi formare antreprenorială.
  5. Proiectul „Un viitor mai bun pentru femei”, este coordonat de către Compania de consultanţă Depro Inovaţie şi are ca scopul promovarea unui rol activ pentru femeile din medii dezavantajate – mediul rural şi mici oraşe cu economie preponderent agrară, prin sprijinirea lor în iniţierea şi gestionarea de mici afaceri şi activităţi sau proiecte comunitare.
  6. Proiectul “ProFeminAntrep – Promovarea egalităţii de şanse în antreprenoriat” este coordonat de Univesitatea Spiru Haret, iar obiectivul general constă în contribuţii pentru un acces egal pe piaţa muncii cu scopul de a creşte oportunităţile de angajare a femeilor prin formarea acestora în vederea iniţierii unei afaceri.

Organizaţia patronală destinată femeilor de afaceri –  Patronatul Naţional al Femeilor de Afaceri din Întreprinderi Mici şi Mijlocii (PNFAIMM) este o structură patronală înfiinţată în temeiul Legii nr. 356/2001 a patronatelor şi este în acelaşi timp şi membră a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – unitate patronală reprezentativă la nivel naţional.

Obiectivele principale ale acestei organizaţii vizează:

  • Apărarea, stimularea şi promovarea intereselor femeilor în mediul de afaceri la nivel local, naţional si internaţional;
  • Promovarea şi apărarea intereselor femeilor de afaceri din întreprinderile private în relaţia cu autorităţile publice, precum şi cu alte organisme şi organizaţii din România şi din străinătate;
  • Promovarea unor acţiuni în rândul femeilor de afaceri bazate pe  informare, pregătire profesională, consiliere în demararea unei afaceri precum şi dezvoltarea networkingului (relaţionare) între acestea şi ceilalţi agenţi economici la nivel local, naţional şi internaţional;
  • Iniţierea, realizarea, derularea, implementarea de proiecte şi programe pentru femei, în domeniile antreprenorial, patronal, social, economic şi alte domenii de interes pentru femeile de afaceri;
  • Facilitarea, prin intermediul organizaţiilor specializate, a accesului membrilor la diverse programe de asistenţă financiară sau de altă natură, de la bugetul de stat sau din alte surse (programe de finanţare europeană, alte surse de finanţare);
  • Oferirea de programe de consultanţă şi asistenţă în afaceri, management şi în alte domenii de interes pentru membrii patronatului;
  • Iniţierea, realizarea, derularea, implementarea de proiecte si programe pentru femei, în domeniile antreprenorial/intraprenorial, patronal, social, economic şi alte domenii de interes pentru femeile de afaceri;
  • Reprezentarea intereselor femeilor de afaceri în organismele profesionale şi patronale internaţionale şi afilierea la federaţii/confederaţii/uniuni patronale naţionale şi internaţionale;
  • Accesarea, elaborarea, sprijinirea, promovarea,  realizarea şi/sau  participarea la derularea programelor transfrontaliere, europene sau a altor programe.

O susţinere considerabilă a antreprenoriatul feminin din România este dată de diferite asociaţi înfiinţate în diferite zone:

  • Asociaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin – ADAF
  • Asociaţia Femeilor  Antreprenor din România (Timiş)
  • Asociaţia Femeilor de Afaceri şi a Femeilor Conducătoare de Întreprinderi din Braşov
  • Asociaţia Femeilor de Afaceri Întreprinzătoare Bihor
  • Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România
  • Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare Galaţi
  • Asociaţia Femeilor Manager Dolj
  • Asociaţia Femeilor Manager Rm. Vâlcea
  • Asociaţia Oportunităţi de Afaceri pentru Femei
  • Asociaţia Oportunităţi de Afaceri pentru Femei Constanta
  • Asociaţia Oportunităţi de Afaceri pentru Femei Giurgiu
  • Asociaţia Femeilor de Afaceri Cluj
  • Asociaţia Femeilor de Afaceri Călăraşi
  • Asociaţia Femei în Afaceri FIA

Printre obiectivele comune ale acestor asociaţii care susţin antreprenoriatul feminin putem evidenţia:

  • Sprijinirea activităţii antreprenoriale feminine.
  • Sprijinirea antreprenoriatului feminin în ramurile tradiţionale şi pentru utilizarea muncii la domiciliu.
  • Participarea la proiecte naţionale şi internaţionale de dezvoltare.
  • Participarea la politici de dezvoltare a antreprenoriatului feminin şi a egalităţii de şanse la nivel national şi internaţional sub egida Uniunii Europene şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
  • Implementarea în rândul membrelor a unui sistem de piaţă electronică ce va sprijini promovarea pe plan naţional şi internaţional a produselor şi serviciilor şi a creării unor noi parteneriate folosind tehnologiile de vârf din sfera IT.
  • Sprijinirea participării femeilor la politicile vizând dezvoltarea societăţii informaţionale şi a comerţului electronic.
  • Dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerelor absolvente.
  • Promovarea şi susţinerea femeilor care au un business, doresc să înceapă unul sau pe cele care au o carieră de succes.
  • Consilierea femeilor care se află în situaţie de a-şi schimba statutul socio-profesional, promovarea femeilor în administraţie şi instituţii publice.

2.1. Statistici ale antreprenoriatului feminin în România

Din totalul populaţiei României ponderea femeilor este de 51,2%, iar din totalul populaţiei active ponderea femeilor este de 47,6%. Astfel, femeile pot constitui un actor consistent al dezvoltării economice prin intermediul întreprinderilor. Conform Institutului Naţional de Statistică, în anul 2005, aproximativ 38% din totalul întreprinderilor româneşti erau conduse de femei. Ca şi distribuţia acestora la nivel regional, şi implicarea femeilor în managementul unei astfel de companii diferă, fiind mult mai active în zonele de Nord-Vest, Vest şi Sud-Vest, decât în restul zonelor (circa 39% în cele trei regiuni menţionate comparativ cu 29% în Sud). (Hordau şi Pop, 2009, 367).

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă rata şomajului înregistrat la finele lunii mai 2011 a fost de 5,0%, mai scăzută decât în lunile precendente şi cu 2,7% mai scăzută decât cea din luna mai 2010. Rata şomajului feminin este mai mică decât cea a şomajului masculin (5,4%), înregistrând 4,53%. Cu toate acestea, este important să analizăm rata de ocupare feminină, conform datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică, în primul trimestru al anului 2011 (când rata şomajului era de 7,6%), 64,6% dintre bărbaţii activi fiind ocupaţi, comparativ cu doar 51,5% dintre femeile active (rata totală de ocupare fiind 58%). Rata de ocupare naţională a celor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani era în primul trimestru al anului cu 7,5% sub ţinta naţională de 70%, stabilită în contextul strategiei EUROPE2020.

„Raportul privind activitatea antreprenorială din România” la nivelul anului 2008 (Gyorfy et al, 2009), prezintă că doar 2,5% din populaţia adultă cu vârsta cuprinsă între 18-64 de ani se încadrează în segmentul  întreprinzător în formare (implicat în înfiinţarea unei noi firme sau proprietar-manager al unei firme cu o vechime mai mică de 3,5 ani), plasând astfel România printre ultimele locuri din Uniunea Europeană şi chiar şi din Europa de Est şi Centrală. Rata activităţii antreprenoriale era, la acea dată, 3,98%, cu o scădere uşoară faţă de anul 2007 (4,02%), în timp ce rata activităţii antreprenoriale în stadiu incipient în rândul femeilor scăzuse cu 1 procent, de la 3,1% la 2,1.

Clasificarea realizată de Porter, M.E. Şi Schwab, K. în Raportul Competitivităţii Globale 2008-2009, încadrează România în categoria economiilor bazate pe eficienţă, a cărei medie a participării întreprinzătorilor este de aproximativ 15% pentru bărbaţi şi puţin sub 10% pentru femei.

Cu toate acestea, România înregistrează o participare feminină de doar aproximativ 2%, respectiv 4% pentru bărbaţi, lucru explicat de autori prin gradul de dezvoltare economică (PIB/cap de locuitor) şi raritatea prezenţei pe piaţă a micilor întreprinderi, înglobate în cadrul economiilor bazate pe inovaţie în marile corporaţii. În ceea ce priveşte vârsta, cei mai mulţi antreprenori în stadiu incipient sunt cei tineri, cu vârste cuprinse înre 25 şi 34 de ani, urmaţi de categoria 35-44 (Gyorfy et al, 2009, 24). Motivaţia antreprenorilor este asociată cu tipul de economie, în societăţile bazate pe inovaţie motivaţia predominantă provenind din oportunităţile atractive de afaceri. În România ambele motive sunt la fel de importante, 34% dintre persoanele chestionate fiind atrase în mediul de afaceri de oportunităţi şi 34% de necesitate, în timp ce restul au avut alte motive. Dintre cei motivaţi de oportunitate, cei mai mulţi urmăresc creşterea veniturilor, iar doar o parte urmăresc independenţa. Cât despre diferenţele pe sexe, femeile antreprenor în formare par a fi motivate predominant de necesitate, în timp ce bărbaţii sunt motivaţi predominant de oportunitate (Gyorfy et al, 2009, 22).

Statisticile GEM (Global Entrepreneurship Monitor) relevă faptul că România se situează cu mult sub media GEM din punctul de vedere al ratei întreprinzătorilor în formare (2,5 comparativ cu 6,2), a proprietarilor de noi firme (1,56 faţă de 4,6) şi a celor ce deţin firme consacrate (2,1 comparativ cu 7,7) (ibidem, 23). Per total, implicarea femeilor a scăzut din 2007 până în 2008, o scădere semnificativă înregistrându-se în rândul femeilor implicate în antreprenoriat în stadiu incipient motivate de oportunitate (de la 34% la 24%).

Categoriile de venit ne semnalează faptul că în anul 2008 noii antreprenori sunt predominant cei cu venituri mari (ibidem, 26). Nivelul educaţional al celor motivaţi de necesitate în 2008 era predominant cel primar (peste 60%), în timp ce antreprenorii motivaţi de oportunitate aveau predominant studii superioare (circa 40%). În plus, în urma cercetării s-au stabilit corelaţii semnificative între activitatea antreprenorială şi aproape toţi factorii socio-demografici analizaţi (sex, vârstă, venit, educaţie, ocupaţie), mai puţin în cazul celor motivaţi de necesitate (ibidem, 28). De asemenea, s-au identificat corelaţii puternice şi între percepţia deţinerii unor cunoştinţe şi aptitudini necesare în afaceri şi activitatea antreprenorială în stadiu incipient şi cea consacrată, dar şi între cunoaşterea unei persoane care a demarat o afacere în ultimii doi ani şi antreprenoriat (ibidem, 30). Din populaţia cu vârsta între 18-64 de ani, 41,5% percepe teama de eşec ca o barieră în derularea unei afaceri şi doar 23,8% consideră că are cunoştinţele şi aptitudinile necesare pentru a porni o afacere. Cu toate aceste, 37,9% dintre ei cunosc cel puţin un antreprenor care a început o afacere în ultimii doi ani, iar 68,5% consideră că „cei care au succes în pornirea unei afaceri noi au un nivel înalt de statut şi respect” (ibidem, 29). Faţă de 2007, în 2008 a crescut considerabil rata fricii de eşec.

Cât priveşte sectoarele de activitate, noile afaceri din 2008 ocupau predominant sectorul industriilor prelucrătoare (peste 40%), urmate de cel al serviciilor destinate direct consumatorilor (peste 30%), în timp ce firmele consacrate înregistrau 37%, respectiv 44% pentru aceleaşi sectoare (Gyorfy et al, 2009, 31). În 2008, cele mai multe afaceri au fost închise datorită lipsei de profitabilitate (51,5%) şi a problemelor de obţinere a resurselor financiare (29,1%) (Gyorfy et al, 2009, 33).

Aproximativ “9,3%  dintre  bărbaţi,  respectiv  7,5%  dintre  femei  au  beneficiat  de  diferite  tipuri de educaţie antreprenorială privind demararea unei afaceri” în România până în 2008, media fiind cu mult sub media economiilor bazate pe eficienţă (8,4% comparativ cu 19%). (Gyorfy et al, 2009, 36-37 şi 40).

Cu toate acestea, importanţa educaţiei antreprenoariale ca factor determinant al implicării în activităţi antreprenoriale este extrem de ridicată, 9,2% din populaţia cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani care nu a beneficiat de cursuri intenţionând să se implice în afaceri în următorii trei ani, comparativ cu aproximativ 39% dintre cei care au urmat cursuri (opţionale şi obligatorii). Antreprenorii în stadiu incipient din România anului 2008 care urmaseră cursuri opţionale reprezentau 25,9%, cei care urmaseră cursuri obligatorii 12,2%, în timp ce persoanele care nu urmaseră cursuri reprezentau doar 2,5% (ibidem, 39).

În UE în 2005 erau înregistrate aproximativ 8,6% de femei lucrătoare pe cont propriu în industrie şi servicii din totalul femeilor angajate în muncă, jumătate din proporţia bărbaţilor (EUROSTAT, 2007, 1). Conform aceleiaşi surse, deşi se înregistrează constant creşteri ale numărului de persoane, atât femei, cât şi bărbaţi, „auto-angajate”, distanţa dintre ratele celor două sexe creşte în defavoarea femeilor, doar câteva state îmbunătăţind poziţia acestora (multe dintre ele făcând însă parte din acele ţări cu o mare diferenţă înregistrată în anii precedenţi). De asemenea, s-a observat ca femeile antreprenor (în 2005) activau predominant în patru sectoare: cel al serviciilor şi distribuţiei, serviciilor financiar-bancare şi a celor personale şi comunitare şi cel al hotelurilor şi restaurantelor. În 2005 nu exista niciun sector în care femeile să aibă mai multe poziţii antreprenoriale decât bărbaţii.

Femeile se implică într-un procent mai mare în activităţile anterioare demarării afacerii – 9,58%, însă bărbaţii reuşesc în proporţie mai mare să implementeze propriu-zis o afacere – 16,75%. Situaţia antreprenorilor din capitala României este diferită, astfel în Bucureşti femeile demonstrează în proporţie de 58% faţă de 48% bărbaţi spirit antreprenorial pentru a construi o afacere proprie (Lafuente şi Driga, 2007). În ceea ce priveşte vârsta antreprenorilor se vorbeşte de o medie de 33 – 35 de ani.

România nu apare în ultimul raport anual al Reţelei Europene de Promovare a Antreprenoratului Feminin din 2009 (WES, 2009), ultimele date fiind cele publicate în anul 2008 referitoare la activitatea din anul 2007 (WES, 2008, 41-43). Astfel, aflăm că Ministerul IMM-urilor, Comerţului şi Mediului de Afaceri (actualul Minister al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri) a dezvoltat în anul 2007 un program în două faze, derulat în 10 oraşe: organizare de ateliere cu seminarii şi cursuri gratuite de antreprenoriat (de 5 zile, deschise şi bărbaţilor). De asemenea, a implementat o campanie de conştientizare în aceste oraşe („Ziua femeii antreprenor”). Motivaţia celor 181 de participante la cursuri provenea din informaţiile valoroase primite în legătură cu sursele de finanţare specifice şi programele de dezvoltare a culturii antreprenoriale. În urma cursurilor, au fost organizate şi târguri de promovare a  companiilor conduse de participante, multe noi contacte fiind stabilite. Între rezultatele acestui proiect se numără 25 de noi afaceri, 15 noi parteneriate şi peste 50 de promovări în funcţie.

Conform site-ul oficial al Parlamentului României, în structura parlamentarilor români predomină parlamentari de sex masculin:

Legislatura Total parlamentari Parlamentari de sex feminin Parlamentari de sex masculin
1990 – 1992
Camera Deputaţilor 448 25 423
Senat 128 2 126
1992 – 1996
Camera Deputaţilor 381 16 365
Senat 162 3 159
1996 – 2000
Camera Deputaţilor 367 20 347
Senat 154 3 151
2000 – 2004
Camera Deputaţilor 393 42 351
Senat 163 13 150
2004 – 2008
Camera Deputaţilor 378 43 335
Senat 163 19 144
2008 – prezent
Camera Deputaţilor 337 39 298
Senat 137 8 129

Sursa: http://www.parlament.ro/, data accesării site-ului martie 2011

Conform unui studiu realizat în 2011 de către Institutul pentru Politici Publice din Bucureşti, în ultimii 2 ani din actuala legislatură, există 2034 de proiecte semnate de către parlamentari, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat, ce au ca iniţiator parlamentarii. Mai precis 1033 de proiecte la Camera Deputaţilor şi 1001 la Senat. Conform aceluiaşi studiu, la peste 45,9% din proiectele depuse în ambele Camere ale Parlamentului printre iniţiatori se regăsesc doamne deputate. Pe de altă parte, la 15,9% dintre proiectele depuse indiferent de Cameră, printre iniţiatori sunt doamne senatoare, ele fiind de altfel într-un număr incomparabil mai mic decât deputatele. Împreună, 31% dintre iniţiative semnate de către parlamentari atât la Senat cât şi la Camera Deputaţilor au cel puţin o doamnă iniţiatoare. Cu toate că doamnele parlamentarele au contribuit la iniţiative ce şi-au încheiat procesul legislativ – devenind legi – în diverse  domenii şi teme extrem de diferite precum: reţele de transport, fiscalitate, agricultură, protecţia consumatorilor, codul silvic, ziua culturii naţionale, instituirea zilei mamei şi a tatălui, serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate, cel mai susţinut domeniu de către parlamentarele noastre a fost, până în prezent, cel social.

2.2. Profilul femeii antreprenor

Profilul femeii antreprenor, conform studiului lui Hordau şi Pop (2009, 368) prevede căsătoria, copiii, studii medii sau superioare, devotament pentru afacere şi puterea de a depăşi bariere, precum şi lipsa interesului în politică. Implicare femeilor manager în mai multe sectoare economice în România decât media europeană se poate explica prin istoria comunistă naţională şi participarea continuă a femeii pe piaţa muncii. În ceea ce priveşte diferenţele salariale, acestea ar exista chiar în prezenţa unei pieţe complet lipsite de discriminare de gen, datorită participării şi implicării în sectoare şi ocupaţii diferite. Conform Intitutului Naţional de Statistică, din 1991 până în 2006, diferenţele salariale au scăzut de la 28,4 la 9,9% (ibidem, 369).

Moore and Buttner (1997 apud Prado-del-Val, 2010, 1481) propun un prototip al femeii antreprenor care se poate clasifica ca unul tradiţional, caracterizat prin drept de proprietate unic, antreprenoarea extinzând servicii domestice pe piaţă. Autori propun şi un prototip modern, definit prin femei care consideră dreptul lor de proprietate asupra afacerii în termenii unei cariere şi care au realizat o traiectorie profesională în industriile tradiţionale dominate de bărbaţi. Tipul tradiţional este supus, aşadar, unei dezvoltări lente, ce necesită muncă intensă (ibidem) şi constituie baza pentru o segregare de gen (Broadbridge, 1997 apud Prado-del-Val, 2010, 1481).

Conform studiului realizat de două cercetătoare din Grecia, Sarri şi Trihopoulou (1997 apud Saari şi Trihopoulou, 2005),  femeile încep mai târziu decât bărbaţii să facă afaceri, de obicei după ce şi-au îndeplinit obligaţiile familiale. Cu toate acestea, numărul tinerelor doamne, precum şi a celor  cu vârste între 46 şi 54 de ani care îşi încep propria afacere este în creştere.

Precum arată şi alte cercetări, nivelul educaţional al femeilor antreprenor este destul de ridicat – multe au diplomă universitară – (Lituchy and Reavley, 2004 apud Prado-del-Val, 2010 şi Sarri and Trihopoulou, 2005), deşi există un procent de aproximativ 20% dintre ele care au un nivel foarte scăzut de educaţie formală (Walker and Webster 2006 apud Prado-del-Val, 2010).

Peste 70% dintre întreprinzătorii chestionaţi, conform cercetării derulate de Angela On (2011), au studii superioare universitare şi postuniversitare, însă foarte puţini dintre aceştia au ţinut cont de specializarea dobândită. Per total, deşi bărbaţii surclasează femeile în ceea ce priveşte studiile universitare, acestea îi devansează la nivelul studiilor postuniversitare şi a celor liceale. Atât femeile, cât şi bărbaţii au identificat aspectul fizic drept un atribut puţin important în carieră. Între calităţile identificate de ambele genuri drept importante pentru o carieră în afaceri se numără „abilitatea de a comunica, aptitudinea de a lucra cu oamenii şi abilitatea de a vedea dificultăţile în afaceri drept provocări şi nu drept obstacole”. În ceea ce priveşte încrederea în forţele proprii, atitudinea deschisă şi simţul umorului, aceastea sunt semnificative pentru femei. Tot ele preferă calea sigură spre succes în dezavantajul câştigurilor mai mari cu riscuri crescute şi sunt mai perseverente. Motivaţiile antreprenoriale sunt ierarhizate la fel de cele două genuri: „independenţa financiară, lipsa unui şef ierarhic şi valorificarea unor oportunităţi de afaceri situându-se pe primele poziţii motivaţionale”. Lipsa mentorilor, precum şi a unor reţele de sprijin a întreprinderilor sunt resimţite mai puternic de către femei. Barierele comune care îngreunează dezvoltarea antreprenoriatului feminin gravitează între bariera financiară – cea mai mare şi cea birocratică – cea mai mică. Se remarcă dorinţa echilibrării vieţii profesionale cu cele de familie, iar în cazul femeilor se observă o autolimitare a proiectelor şi o tendinţă spre compromis cauzată de dorinţa întemeierii unei familii şi implicit, disponibilitatea mai redusă pentru muncă. Implicarea femeilor în lumea afacerilor trebuie explicată mai ales prin raţiuni pur economice, de supravieţuire şi nu prin cele de emancipare şi modernizare socială. Lipsa educaţiei pentru competiţie constituie un avantaj pentru femei, fiindu-le mai uşor să se asocieze pentru obiective comune – asociativitatea românească este incipientă, dar constituie un atribut al civilizaţiei. Recomandarea autoarei constă în sprijinirea domeniilor de afaceri menite să susţină femeile în sarcinile domestice şi îngrijirea copiilor şi bătrânilor, creând oportunităţi de timp pentru ca acestea să se implice activ în alte sectoare cum ar fi managementul organizaţiilor, politică sau afaceri.

Pe baza a 314 chestionare aplicate în 18 oraşe din Vestul României – 74% dintre intervievate căsătorite, 1-2 copii, vârsta medie 39 ani, 48.4% sunt proprietare unice, în timp ce 51,5% sunt asociate, coproprietarii fiind, în 85% din cazuri, membri ai familiei – o cercetare (Dodescu et al, 2011, 35-36, 38) propune profilul femeii manager în Vestul României.  Doar 29.6% aveau un plan de afaceri, pentru 83,2% dintre ele fiind prima lor afacere, vârsta medie la care au demarat afacerea fiind 31,5 ani. Din eşantionul luat în considerare 88% dintre femei au început afacerea singure (80% microîntreprinderi cu aproximativ 10 angajaţi în medie). Sectoarele predominante erau comerţ, turism şi servicii. Motivele pentru deschiderea unei afaceri au fost o slujbă nesatisfăcătoare sau pierderea job-ului, la care se adăugă şi o oportunitate sau idee de afaceri şi un context economic favorabil. Două treimi au declarat că au iniţiat afacerea pentru a-şi demonstra lor însele şi celor din jur că pot avea succes, doar 1/6 dintre ele aducând în discuţie latura financiară. Au existat numeroase obstacole, economice şi non-economice. Doar 24% au beneficiat de credite şi doar 5% de fonduri nerambursabile.  Caracteristica cea mai des întâlnită pe care o femeie de afaceri trebuie să o aibă este perseverenţa. Printre cele mai des enumerate ingrediente ale succesului în afaceri se află educaţia (specializarea şi educaţia antreprenorială) şi experienţa profesională în domeniu, pasiunea pentru acea afacere, suportul familiei şi siguranţa. În ceea ce priveşte discriminarea de gen în afaceri, subiectele interogate au declarat că nu au avut experienţe neplăcute de acest fel, iar dacă s-a întâmplat vreodată a fost un caz izolat. Cele care au menţionat cazuri de discriminare au amintit momente de la începutul carierei, când oamenii din jur, mai ales bărbaţii, le priveau neîncrezători, le descurajau şi le subapreciau.

În ceea ce priveşte diferenţele dintre bărbaţi şi femei în antreprenoriat, subiectele confirmă teoriile din domeniu, evocând orientările diferite spre împlinire versus independenţă, orientare spre siguranţă/risc, predispoziţia spre alte tipuri de resurse şi implicit spre alte industrii, stiluri diferite de management – femeile sunt orientate în mai mare măsura spre relaţii, empatie, non-agresivitate. Cu toate acestea, concluzia aproape unanimă a subiectelor intervievate a fost că atât femeile, cât şi bărbaţii antreprenori din România întâlnesc aceleaşi bariere. Concluzia autorilor este că deşi societatea românească are un avantaj ce provine din istoria comunistă, integratoare a segmentului feminin în şcoală şi pe piaţa muncii – ce reiese şi din cercetarea de teren -, greutatea de a combina viaţa de familie  cu cea profesională, descurajarea şi neîncrederea, precum şi stereotipurile sexiste demonstrează că mentalitatea colectivă privind implicarea femeilor din România în afaceri este încă în dezvoltare. Recomandările constau în măsuri generale de dezvoltare a culturii antreprenoriale şi feminine în special, măsuri specifice pentru dezvoltarea afacerilor iniţiate, deţinute şi administrate de femei, precum şi măsuri diferenţiate în funcţie de mediul de provenienţă (rural-urban) şi potenţialul său.

Dintre femeile care doresc să îşi deschidă o afacere, aceeaşi cercetare (derulată doar în Vest) arată că cele din mediul urban locuiesc în gospodării cu un copil, iar două treimi din cele din mediul rural locuiau în gospodării cu 1 sau 2 copii. Vârsta medie este de 32,3 în mediul urban şi 35,4 în mediul rural. Două treimi din respondente sunt angajate şi sub 15% dintre ele au avut contact cu mediul de afaceri. În ceea ce priveşte studiile, femeile din mediul rural au mai puţină pregătire academică (doar 43% au diplomă universitară sau post-universitară faţă de 63% în mediul urban). Dintre cele din mediul rura, l6% lucrează în administraţia publică sau educaţie (10% nu aveau niciun fel de  venit, 25% aveau un venit sub 500 RON şi 50% sub 900 RON), în timp ce femeile din mediul urban lucrează în comerţ, servicii, turism şi educaţie. Lotul urban doreşte să deschidă afaceri în turism, servicii, comerţ, în timp ce lotul rural doreşte să deschidă afaceri în domeniul comerţului şi agriculturii. Cea mai mare piedică o reprezintă absenţa resurselor financiare. Datorită acestei situaţii, orientarea este către sectoare mai puţin costisitoare. Peste jumătate dintre femeile din lotul considerat, doresc să implice familia în viitoarea afacere, ca o extensie a parteneriatului.

Prin aderarea la diverse reţele sociale, precum şi prin comparaţia socială, oamenii doresc să-şi întărească stima de sine (Cureu şi Boro 2006, Cureu 2007 apud Saveanu şi Borza, 2010, 1007). Există studii care confirmă statistic faptul că femeile manager de succes au calităţi şi formare profesională mai bună decât colegii lor bărbaţi. Cercetările europene şi naţionale (Carla Millar, Nicolae Bibu, 1995 apud Saveanu şi Borza) demonstrează că în România există o tendinţă puternică de acceptare a autorităţii şi o mare dorinţă de a reduce nesiguranţa în ceea ce priveşte viitorul, tendinţă asociată cu atitudini conformiste, precum şi o mare nevoie de apartenenţă. Mai mult, conform „Barometrului de gen” din 2000, „54% dintre respondenţi consideră că bărbaţii sunt mai capabili să conducă decât femeilie, 46% dintre femei sunt învăţate că o activitate de conducere nu este pentru ele, 68% dintre femei sunt prea ocupate cu gospodăria şi le lipseşte timpul pentru poziţii manageriale”. Conform rezultatelor studiului celor două autoare (Saveanu şi Borza, 2010), femeile sunt mai orientate către dinamica grupului, spre deosebire de bărbaţi, care sunt orientaţi mai degrabă spre acţiune (rezultate consistente cu teoria dependenţei aşteptărilor de rolul social). Analiza relaţiei dintre stilul de conducere şi succesul firmei a relevat o asociere între stilul de conducere şi numărul de angajaţi, în firmele cu un număr mare de salariaţi predominând stilul autoritar. Cu toate acestea, rezultatul trebuie retestat pe un eşantion masculin şi feminin, conţinând manageri ai unor firme de mărimi diferite şi asigurând validitatea datelor prin mai multe seturi de întrebări. Între ingredientele cele mai importante pentru iniţierea unei afaceri au fost identificate ca fiind banii, suportul familie şi expertiza în domeniu. Cele mai importante caracteristici ale unui manager de succes ar fi inteligenţă, încredere în sine, curaj, optimism şi formare profesională.

Conform cercetării din Grecia conduse de Sarri şi Trihopoulou în 2004 (Sarri şi Trihopoulou, 2005, 30) pe un eşantion de 120 de femei (80 chestionare valide), doar 18% dintre femeile antreprenor sunt singure, majoritatea fiind căsătorite şi cu începerea activităţii în afaceri după încheierea obligaţiilor familiale. De asemenea, majoritatea femeilor antreprenor au educaţie înaltă şi nu provin din familii în care exista o tradiţie antreprenorială. Peste 70% dintre femei au decis înfiinţarea unei noi afaceri şi nu preluarea uneia deja înfiinţate.

În ceea ce priveşte salariul mai scăzut al femeilor comparativ cu cel al bărbaţilor, acesta se datorează concentrării ocupaţiilor feminime în industrii care oferă profituri mai mici (Smith-Hunter, 2003 apud Smith-Hunter, 2004, 366). În plus, atunci când o femeie doreşte să deschidă o afacere într-un sector non-tradiţional, întâlneşte şi mai multe dificultăţi. Conform cercetării derulate de Centrul pentru Cercetarea Afacerilor Femeilor (2004), numărul de firme deţinute de femei aparţinând unor grupuri minoritare în America a crescut cu 32% între 1997 şi 2002, de 4 ori mai mult decât toate celelalte firme din S.U.A. şi de două ori mai mult decât firmele deţinute de femei în general (idem, 367-368). De asemenea, ocuparea a crescut cu 6% şi vânzările cu 19%. Estimările cu privire la numărul global de firme deţinute de femei reprezintă între o pătrime şi o treime din totalul afacerilor (Moore, 2000, apud Smith-Hunter).

Diferenţa salarială în funcţie de sex rămâne, conform datelor oferite de OECD – Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare economică – pe 2009, la 16%, Korea şi Africa de Sud depăşind 35%, în timp ce Ungaria şi Italia înregistrând o rată de sub 5%. Cu toate acestea, trebuie urmărite şi ratele de participare la munca plătită, diferenţa ocupării feminine faţă de cea masculină în Italia, spre exemplu, fiind de peste 30%, în timp ce diferenţa de timp dedicat muncii neplătite depăşea o oră pe zi la nivelul anilor 1999-2009 în aceeaşi ţară. Mai precis, diferenţa salarială ajutată este mai mică, dar tot pozitivă.

Practicile esenţiale utilizate de către mari antreprenori sunt legate de: lecţii de la maeştri, conştientizarea misiunii, viziunea produsului, inovaţia rapidă, comportamentul inspirat de sine (Farrell, 2008).

Succesul antreprenoriatului este legat fie de calităţile antreprenorului, fie de valorificarea resurselor existente în teritoriu. Astfel dacă luăm în considerare că ţara noastră dispune de multe resurse în domeniul agriculturii (ca suprafaţă agricolă, ne situăm pe locul 2 din statele membre ale Uniunii Europene, terenul agricol reprezentând 62,1% din totalul suprafeţei ţării) ajungem la concluzia că activităţile antreprenoriale sunt orientate aproape în mod exclusiv înspre agricultură, fiind neglijate alte resurse din domeniul comerţului liber sau al activitǎţilor meşteşugǎreşti.

Un sondaj de opinie efectuat în rândul femeilor de afaceri din România, pe baza unui chestionar elaborat de Eurochambres (Asociaţia Camerelor de Comerţ din Europa) a condus la definirea profilului femeii de afaceri din ţara noastră. Profilul acesteia poate fi redat prin următoarele caracteristici: este licenţiată, bine instruită, devotată propriei afaceri, este foarte rezistentă la efort putând lucra peste 60 de ore săptămânal. La aceste calităţi  pot fi adăugate şi altele: dorinţa de independenţă, perseverenţa, capacitatea de a depăşi obstacolele, dorinţa de autodepăşire.

Un profil ideal de antreprenoare ar putea fi creionat într-o serie de caracteristici: determinare şi perseverenţă, dorinţa de a câstiga, cautarea feedback-ului, rezolvarea problemelor persistente, iniţiativǎ şi responsabilitate, orientare spre oportunităţi, toleranţǎ pentru eşec, iniţiativă şi responsabilitate, încredere în sine şi optimism, realizarea de viziuni, nivelul mare de energie, creativitatea şi spirit de inovaţie, independenţă, lucrul în echipă, abilităţi manageriale.

Un profil realistic al antreprenoarei ar trebui să ia în considerare caracteristicile individuale: vârsta; nivelul de studii; nivelul cunostinţelor şi al competenţelor; experienţa; motivaţia;personalitatea dar şi caracteristici socio-culturale: dezvoltarea antreprenoriatului în societatea respectivă; nivelul economic; tipul de afacere dorită; etc.

  1. Diferenţe de gen în antreprenoriatului feminin din România

Plecând de la tipologia lui Hofstede (1998, 1980) cu privire la dimensiunile culturii naţionale şi a rolurilor de gen, a fost realizată o cercetare pe 26 de ţări (inclusiv România), cu analiză secundară pe perioada 2000-2004, în scopul determinării impactului acestei predispoziţii culturale asupra dimensiunii activităţii antreprenoriale. Într-o lume „zguduită” de globalizare cu mare potenţial în a reduce efectele culturale locale, se pune problema asocierii între tipul de cultură şi antreprenoriat. Rezultatele arată că oamenii din culturile puternic masculinizate şi individualiste sunt într-o mai mare măsură predispuşi spre a începe noi afaceri (Van Deusen şi Mueller, 2006, 326).

Unele valori culturale creează predispoziţii spre un anumit tip de atitudini legate de antreprenoriat. De exemplu, problema plăţii echitabile este diferită în Corea de Sud faţă de Statele Unite ale Americii, în primul caz aceasta fiind definită prin senioritate, educaţie şi mărimea familiei, în timp ce cea de-a doua cultură este definită prin performanţă şi efortul depus (Hundley şi Kim, 1997 apud Van Deusen şi Mueller, 2006, 322).

Conform tipologiei lui Hofstede, cultura coreeană este una colectivistă, iar cea americană este individualistă, promovând lucrul individual şi recompensa în funcţie de succes şi implicit, dezvoltarea de afaceri. Pe de altă parte, în ţările colectiviste, sunt mult mai comune formele de asociere, întreprinderile de familie şi cooperativele. Opoziţia masculinitate-feminitate relevă orientarea spre performanţă sau colaborare. (Van Deusen şi Mueller, 2006, 323).

În ceea ce priveşte componenta de risc, societăţile cu evitare mare a nesiguranţei îşi conduc activitatea conform rezultatelor anterioare, minimizând evenimentele neaşteptate, în timp ce societăţile cu un nivel mic de evitare a nesiguranţei sunt mai deschise spre a accepta riscurile şi ambiguitatea. Ar fi de aşteptat ca prima categorie să fie orientată spre slujbe sigure, iar cea de-a doua spre necunoscutul noilor afaceri. Cu toate acestea, oferta mică de piaţă a muncii şi un nivel ridicat de şomaj pot conduce spre activităţi antreprenoriale chiar şi în societăţi averse la riscuri (Van Deusen şi Mueller, 2006, 324).

Distanţă faţă de putere (mică, respectiv mare) clasifică societăţile în cele care dezvoltă relaţii informale la locul de muncă şi în care mobilitatea socială este accentuată şi cele puternic formalizate, cu clase sociale bine delimitate şi închise. (Van Deusen şi Mueller, 2006, 324). Folosind analiza de varianţă ANOVA (metodă statistică de măsurare a unor valori), rezultatele au arătat că persoanele din culturile masculine şi puternic individualizate au o predispoziţie mai mare spre deschiderea de noi afaceri. Cu toate acestea, nu au putut fi validate ipotezele conform cărora persoanele cu nivel scăzut de evitare a nesiguranţei şi cele din culturi cu distanţă scăzută faţă de putere sunt într-o mai mare măsură orientate spre activităţi antreprenoriale. (Van Deusen şi Mueller, 2006, 326).

Blenker, Dreisler, and Nielsen (2003, apud Prado-del-Val, 2010) găsesc drept factori principali ai subdezvoltării antreprenoriatului feminin lipsa de informaţie şi educaţie a femeilor. Cu toate acestea, aşa cum arată cercetătorii români, aceste argumente nu sunt valabile în România, cultura comunistă presupunând o educaţie înaltă a femeilor şi implicare puternică pe piaţa muncii. Ceea ce propun ei pentru dezvoltarea acestui sector sunt programele de dezvoltare care să conecteze instruirea (mai ales a celor mai puţin educate) cu serviciile, precum mentoratul, serviciile de îngrijire a copiilor sau altele. De asemenea, şi programele ulterioare instruirii sunt foarte importante pentru asigurarea calităţii acesteia.

3.1. Diferenţe de gen în antreprenoriat

Conform unei cercetări naţionale olandeze, femeile preferă deschiderea unei noi firme, în timp ce bărbaţii optează pentru preluarea uneia deja înfiinţate (Verheul, Risseeuw şi Bartelse, 2002 apud Van Deusen şi Mueller, 2006, 325).

„Femeile sunt mai puţin calificate, mai puţin capabile şi educate în mediul business, având o înclinaţie mai mică spre dezvoltarea de afaceri”, ritmul de administrare fiind mai încet decât cel al bărbaţilor (Hisrich şi Brush, 1983,  1984,  1985,  1986,  1987;  Brush  et  al.,  2004;  Casson,  Yeung,  Basu,  Wadeson,  2006, apud Dodescu, 2010, 53). Participarea femeilor în domeniul business este afectată şi de obstacolele şi oportunităţile întâlnite, fiind diferite de cele întâlnite de bărbaţi (Parker,  2009 apud Dodescu, 2010, 53).

Anumite trăsături de personalitate ale antreprenorilor sunt similare la femei şi bărbaţi, având în centru temperamentul energic, sociabilitatea şi independenţa. Cu toate acestea, încrederea în sine mai mare şi flexibilitatea redusă a bărbaţilor comparativ cu femeile pot conduce la stiluri de management diferite (Tănase şi Tănase, 2010, 333). În ciuda faptului că, analiza trăsăturilor femeilor şi bărbaţilor antreprenor a relevat mai multe similitudini decât diferenţe, femeile au tendinţa de a utiliza practici relaţionale prin dezvoltarea de relaţii de lungă durată cu angajaţii, de a investi în carierele lor prin training, mentorat şi de a crea o identitate comună a echipei (Buttner, 2001apud Prado-del-Val, 2010).

Prado-del-Val (2011) identifică o teorie validată de câţiva autori (de exemplu Robichaud et al., 2007; Van Uxem & Bais, 1996) conform căreia femeile simt că au calităţi manageriale inferioare bărbaţilor, mai ales în ceea ce priveşte capacităţile tehnice şi cunoştinţele, motiv pentru care se îndreaptă mai degrabă spre sectorul serviciilor, decât spre cel al producţiei. Conform studiului realizat de centrul suedez Universum în 2011, bărbaţii se îndreaptă mai mult spre o carieră de leadership sau management (34% la 22%) şi expertiză tehnica sau funcţională (22% la 14%), în timp ce femeile oferă mai multă importanţă siguranţei locului de muncă (36% la 26%). Prestigiul locului de muncă este mult mai important pentru bărbaţi, în timp ce standardele etice contează mai mult pentru femei. În ceea ce priveşte diferenţa salarială, aceasta este încă mare, cercetarea indicând că femeile ce studiază la universităţi europene de top se aşteaptă să câştige cu aproximativ 21% mai puţin decât aşteaptă colegii lor bărbaţi. Primul pas, conform opiniei cercetătorilor, este educarea absolventelor spre creşterea cerinţelor salariale.

Bărbaţii urmăresc în mai mare măsură scopuri egocentrice, în timp ce femeile urmăresc scopuri sociale prin deschiderea unei afaceri (Hofstede, Van Deusem, Mueller şi Charles, 2002 apud Van Deusen şi Mueller, 2006, 325). Totuşi, rezultatele cercetărilor sunt împărţite în ceea ce priveşte aspectul motivaţiilor. Unele cercetări relevă că motivaţiile femeilor antreprenor sunt similare cu cele ale bărbaţilor – dorinţa de împlinire, satisfacţie în muncă, independenţă (Schwartz, 1976 apud Dodescu, 2010, 53). Altele argumentează că femeile sunt mai degrabă motivate în a deschide o afacere de nevoia de independenţă şi împlinire profesională pe care nu o regăsesc la locul de muncă, în timp ce bărbaţii sunt conduşi de nevoia de control şi provocări (Tănase şi Tănase, 2010, 331 şi Hordau şi Pop, 2009, 368).

Pe ansamblu, specialiştii tind să considere că motivaţiile femeilor antreprenor sunt în majoritatea cazurilor foarte similare celor ale bărbaţilor. Trei dintre aceste motivaţii (Goffee şi Scase, 1985 apud Prado-del-Val, 2010, 1483, Hisrich &O’Brien, 1981; Moore & Buttner, 1997; Schwartz, 1976 apud Prado-del-Val, 2010, 1483) sunt aproape identice – evitarea locurilor de muncă slab plătite, fuga de supervizor şi dorinţa de îndeplinire a unor roluri utile. Deşi se vorbeşte despre factori motivatori de tip pull (oportunitate) şi push (necesitate) şi există ipoteza conform căreia bărbaţii sunt conduşi mai degrabă de primii, în timp ce femeile sunt conduse de necesitate, părerile specialiştilor şi rezultatele cercetărilor actuale sunt relativ diferite, fiind necesare noi cercetări aprofundate. În Grecia, o cercetare orientată pe discernerea influenţei celor două tipuri de motivaţii a ajuns la concluzia că femeile sunt mai degrabă motivate de ambele tipuri de factori, atât push (şomaj, efectul „glass ceiling”, recesiune, motive financiare, lipsa satisfacţiei în muncă în calitate de angajat, nevoia de a armoniza rolul profesional cu cel de mamă), cât şi pull (independenţă, împlinire, status social, putere, dezvoltare, profit şi bunăstare. Totuşi, este resimţită mai ales influenţa celei de-a doua categorii de factori motivaţionali, reflectaţi prin dorinţa de independenţă economică şi auto-împlinire, precum şi nevoia de creativitate şi autonomie (Sarri şi Trihopoulou, 2005, 32). Astfel, în urma analizei mai multor studii naţionale din Grecia, Noua Zeelandă, Italia, Franţa, Olanda, reiese că femeile nu sunt „împinse” („pushed”) de nevoie în majoritatea cazurilor, ci sunt conduse de valori şi dorinţe de tipul factorilor „pull” (Glancey et al, 1998 apud Sarri şi Trihopoulou, 2005, 33).

3.2. Diferenţe în modul de a face afaceri

Domeniile de activitate în care femeile derulează afaceri sunt predominant cele ale serviciilor, comerţului, turismului şi vânzărilor. Explicaţiile pentru aceste alegeri ar putea fi găsite în lipsa de abilităţi şi cunoştinte în domeniul producţiei (Bates, 1995, apud Dodescu, 2010), sau lipsa de resurse, în aceste domenii fiind necesar un capital mai mic (Bruni, 2008, apud Dodescu, 2010). Datorită acestor tendinţe spre sectorul terţiar, întreprinderile coordonate de femei sunt de regulă mai mici ca număr de angajaţi şi ca profit. Cu toate acestea, sectorul terţiar poate reprezenta o bună oportunitate pentru femeile manager, cunoscând o creştere fără precedent (Tănase şi Tănase, 2010, 333). În concluzie, domeniile de afaceri în care femeia are mai multe şanse de succes ar fi cele care presupun relaţiile cu publicul, resursele umane şi sectorul financiar. Manifestând preocupări mai mari pentru detalii, femeile sunt de preferat la conducerea unei afaceri ajunse la maturitate, care necesită administrare şi mai puţin în stadiul în care afacerea are nevoie de creştere, spaţiu destinat bărbaţilor, care posedă o viziune mai largă şi preferă să-şi asume riscuri mai ridicate.

Femeile primesc împrumuturi de la bănci mai greu, astfel că la deschiderea unei afaceri, se bazează mai ales pe economiile proprii şi alte capitaluri deţinute (Tănase şi Tănase, 2010, 333 şi Hordau şi Pop, 2009, 368). Se accentuează importanţa modelelor antreprenoriale pentru noile iniţiative (Tănase şi Tănase, 2010, 334).

Situaţia globală a reprezentării feminine în structurile de conducere ale organizaţiilor din domeniul politic, legislativ şi executiv confirmă o trăsătură a societăţii româneşti de tip patriarhal.

Într-o societate bombardată de stimuli vizuali mass-media contribuie la menţinerea stereotipurilor de gen prezentând o imagine superficială a bărbatului în ipostaze publice sau profesionale, şi a femeii ca vedetă sau gospodină. Ceea ce mass-media nu reuşeşte să surprindă este tocmai echilibrul pe care o femeie reuşeşte să îl stabilească între viaţa profesională şi viaţa personală.

(….)

  1. 5. Perspectivele antreprenoriatului feminin în România

Antreprenoriatul femeilor a fost recunoscut în ultimul deceniu ca o importantă sursă neexploatată de creştere economică. Femeile creează noi locuri de muncă pentru ele însele şi pentru alţii şi prin prisma particularităţii cognitive şi afective specifice femeilor oferă societăţii soluţii diferite la probleme de management, organizare şi afaceri dar şi de exploatare a oportunităţilor antreprenoriale. Totuşi, aşa cum am vazut şi în descrierea caracteristicilor celor patru regiuni luate în considerare pentru studiul nostru, femeile încă reprezintă o minoritate în totalul antreprenorilor români.

Dacă în structurile de conducere de la nivel central şi local ponderea femeilor este mai redusă în raport cu bărbaţii, zona în care femeile se manifestă deplin şi din ce în ce mai pregnant, este domeniul afacerilor private. „Modalitatea în care s-a realizat şi se realizează acest lucru este tipică ţării noastre, în sensul că, fără ostentaţie, discret, femeile au dovedit că pot să îşi înfiinţeze propriile afaceri şi să îşi asume responsabilităţi depline în gestionarea activităţilor specifice acestora” (On, A., 2009). Cu toate că există diferenţe de gen, totuşi nu se poate vorbi de o competiţie exacerbată dintre femei şi bărbaţi în sfera antreprenorială, ci pătrunderea în măsură ascendentă a femeilor în afaceri se bazează în principal pe raţiuni practice imediate: necesitatea economică de a întreţine singure o familie sau de a contribui la bugetul familiei. Numeroase femei – sau cupluri – au decis să lucreze pe cont propriu în condiţiile în care şomajul a crescut îngrijorător sau situaţia locului de muncă anterior nu mai corespundea din punct de vedere financiar, pentru întreţinerea familiei.

5.1. Prognoze ale antreprenoriatului feminin

Prognozele în domeniul antreprenoriatului feminin sunt legate de prognozele socio-economice. Astfel putem să previzionăm o bună dezvoltare a antreprenoriatului în general şi implicit a antreprenoriatului feminin prin prognoza optimistă pe următorii trei ani a indicatorilor socio-economici, prognoză realizată de Comisia Naţională de Prognoză.

 

  Regiunea BucureştiIlfov Regiunea Centru RegiuneaNord-Est RegiuneaSud-Muntenia
2011 2014 2011 2014 2011 2014 2011 2014
Creşterea reală a PIB 1,5 5,0 1,7 4,5 1,3 4,5 1,7 4,6
PIB / Locuitor – euro 14455 19096 5775 7571 3565 4702 5362 7118
Populaţia ocupata civilă la sfârşitul anului 6,5 4,1 1,3 1,1 0,9 0,9 1,0 1,1
Numărul mediu de salariaţi 2,9 3,0 0,5 0,7 0,2 0,6 0,2 0,7
Rata şomajului înregistrat – % 1,9 1,5 6,4 5,3 6,3 5,5 7,3 5,8
Câştigul salarial mediu net lunar – lei/salariat 1993 2277 1299 1470 1293 1475 1407 1618
Câştigul salarial mediu net lunar 6,2 4,4 5,9 4,1 5,1 4,3 6,2 4,6

Sursa: Comisia Naţională de Prognoză

Femeile antreprenor s-au axat mai mult pe dezvoltarea afacerilor în sectorul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Pe măsură ce afacerile mici se dezvoltă, trecând prin stadii succesive de organizare sau de statut juridic, are loc şi un proces mai lent, de formare a unei mentalităţi colective privind femeile de afaceri. „Nu este vorba doar de atitudinea celorlalţi faţă de femeile patroni (zonă în care calificările misogine încep să slăbească), dar şi de o recunoaştere deschisă a abilităţilor naturale ale femeilor de a coordona munca celorlalţi, a stilului lor uşor adaptabil la condiţiile de mediu, a capacităţii de a lucra în echipă şi de a dezvolta reţele, a calităţilor de negociatori şi de decidenţi, etc” (On, A., 2009).

Dezvoltarea intraprenoriatului în România cunoaşte o serie de bariere, printre care: cultura economică şi mentalitatea populaţiei, insuficient de “deschise“ şi de receptive la iniţiativele şi manifestările antreprenoriale şi intraprenoriale, instabilitatea legislativă şi suspiciunea, ostilitatea. Aceste bariere – generate de ignoranţă şi de idei preconcepute – se manifestă frecvent în firmele mari şi foarte mari de stat sau publice, atât de către unii manageri, dar mai ales de către executanţi (Nicolescu, O., 2001, p. 73). Necesitatea dezvoltării culturii intraprenoriale este evidentă datorită caracteristicilor sale: iniţiativă, continuitate, resurse suplimentare, asumarea riscului, colaborare.

În domeniul educaţional, aplicabilitatea intraprenoriatului este mai largă, exemplele cele mai relevante de unităţi intraprenoriale care se pot constitui fiind reprezentate de universităţi, urmate îndeaproape de unităţile de învăţământ preuniversitar şi cele care asigură educaţia nonformală.

Încurajarea intraprenoriatului în marile organizaţii şi în special în organizaţiile de învăţământ este o soluţie optimă pentru păstrarea angajaţilor capabili, prin acordarea posibilităţii de a implementa proiectele gândite de ei în organizaţie. O caracteristică a femeilor intraprenor constă în faptul că recompensa programelor implementate este chiar rezultatul acestora.

Fundamentul antreprenoriatul social este rezolvarea problemelor sociale şi crearea valorilor sociale, mai degrabă decât profiturile personale şi găsirea celei mai profitabile forme de organizare pentru mobilizarea cea mai eficientă a resurselor necesare (Zadek, S. şi Thake, S., 1997, Soare, E., 2008). Activităţile din antreprenoriatul social pot fi desfăşurate atât de Organizaţii Neguvernamentale, cât şi de diverse asociaţii mutuale şi case de ajutor reciproc. În acest domeniu femeile sunt mai active, ele fiind implicate într-o măsură mai mare în economia socială.

Unul dintre principalele efectele ale globalizării este interdependenţa în creştere a actorilor economici. Asociaţiile oferă membrilor săi oportunitatea de a împărţi riscurile şi incertitudinile. Fiind bazate pe cooperare, asociaţiile sau reţelele profesionale sunt o nouă formă de organizare mai dinamică care permite fiecărui membru să-şi urmărească propriile obiective. Afilierea la asociaţii, ca metodă de creare a reţelelor, joacă un rol important pentru femei în privinţa succesului în antreprenoriat. De obicei, se presupune că dacă o femeie cunoaşte cel puţin un antreprenor, va avea acces la informaţii bazate pe experienţă despre cum să înceapă şi să administreze o afacere (Drăguşin. M., 2007).

Femeile din cadrul asociaţiilor cu caracter antreprenorial au misiunea să ajute, să consilieze, să înveţe, să încurajeze şi să inspire femeile antreprenor. De asemenea, ele contribuie prin activităţile lor la o vizibilitate mai mare a activităţii desfăşurate de femeile antreprenor. Un studiu realizat de către Centre for Women Business Research (2004) a subliniat diferenţele notabile între sexe în ceea ce priveşte participarea în cadrul asociaţiilor, şi anume un mai mare interes al bărbaţilor în comparaţie cu femeile. In topul aşteptărilor care urmează să fie îndeplinite se află dorinţa de a obţine mai multe informaţii despre pieţele de încredere, precum şi informaţii despre legislaţie şi tehnologii.

Potrivit raportului realizat de către Global Entrepreneurship Monitor în 2005 în care a fost analizată comparativ activitatea femeilor antreprenor între ţări, dezvoltarea networking-ului şi a mentoratului reprezintă principalele elemente care vor permite creşterea implicării femeilor în crearea de noi afaceri. Afacerile Start-up de succes sunt dependente nu doar de educaţie şi experienţă, ci şi de reţele profesionale cât mai bune.

Domeniul de activitate al antreprenorilor serviciului public cel mai vizibil şi care are cel mai mare impact asupra societăţii este cel legislativ şi guvernamental. Priorităţile Strategiei naţionale pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru perioada 2010-2012 şi a Planului general de acţiuni pentru implementarea acestei Strategii sunt legate şi de promovarea participării active a femeii în luarea deciziei şi în structurile de reprezentare publică, creşterea capacităţii instituţionale pentru implementarea politicilor de gen, crearea sistemului naţional de sprijinire şi promovare a politicilor privind egalitatea de şanse pe piaţa muncii bazate pe fondurile structurale, eliminarea condiţiei discriminatorii a femeii pe piaţa muncii, în viaţa social-economică, culturală şi politică, prin introducerea unei reprezentări minimale a femeilor în Parlament şi în primele două linii ierarhice ale Guvernului, începând cu următorul ciclu electoral (2012), aplicarea de politici favorabile femeilor, pentru a le asigura condiţii corespunzătoare în vederea adaptării la schimbările imediate şi viitoare de pe piaţa muncii.

5.2. Linii directoare pentru dezvoltarea antreprenoriatului feminin

Dezvoltarea spiritului antreprenor porneşte de la educaţie. Întrucât sistemul naţional de educaţie românesc nu a reuşit dezvoltarea completă a spiritului antreprenor al absolvenţilor, această sarcină revine educaţiei adulţilor care trebuie să completeze şi să îmbogăţească competenţele antreprenoriale ale acestora. Indiferent de contextul şi forma de organizare, educaţia antreprenorială este un proces în spirală, care presupune parcurgerea următoarelor trepte (Soare, E., 2008, p. 25):

  • Cunoaşterea problematicii sociale;
  • Formarea personalităţii antreprenoriale;
  • Identificarea oportunităţilor;
  • Pornirea şi dezvoltarea iniţiativei.

Programele de educaţie antreprenorială disponibile în România sunt fie prea puţin cunoscute, fie prea greu accesibile din cauza aceleiaşi lipse de informaţii cuprinzătoare. De asemenea, programele similare la nivel european nu sunt fructificate la potenţialul maxim, pierzându-se astfel resurse importante pentru dezvoltarea antreprenorială. Pe de altă parte, este din ce în ce mai important de satisfăcut nevoia antreprenorilor sau potenţialilor antreprenori de a crea sau participa la programe de educaţie antreprenorială, sub toate formele aplicabile acestora.

Formarea continuă a adulţilor acoperă practic toate tipurile de pregătire prin educaţie şi training, cu respectarea egalităţii de şanse prin asigurarea de oportunităţi pentru toţi, şi mai ales pentru grupurile vulnerabile. Cursurile de antreprenoriat nu trebuie să fie văzute ca simple cursuri care se finalizează cu o notă, ci ca un mod permanent de gândire sau ca o atitudine.

În Europa, un rol important în educaţia antreprenorială revine diferitelor organizaţii şi instituţii (guverne, asociaţii, consumatori, sindicate, etc.), activitatea antreprenorială nefiind considerată încă o opţiune profesională de către marea majoritate a populaţiei.

Printre aşteptările femeilor antreprenor, aşa cum rezultă din concluziile unui seminar desfăşurat la Braşov în 2006, cu tema „Antreprenoriatul feminin – o forţă a dezvoltării economice regionale”, în cadrul proiectului Euro Info Centre RO825 Braşov, se numără :

  • Legislaţie financiară, comercială clară şi stabilă;
  • Realizarea unei baze de date pentru promovarea oportunităţilor de afaceri, a fondurilor de toate tipurile ce pot fi accesate, a acţiunilor de interes pentru femeile manager şi popularizarea principalelor acţiuni;
  • Crearea unui sistem informaţional unic la nivel central privind declaraţii, norme, rapoarte, etc., ce presează agentul economic, în vederea utilizării surselor administrative de către instituţiile solicitate şi a unei relaxări a acestuia în acest domeniu;
  • Încurajarea înfiinţării de noi firme prin acordarea unei perioade de graţie fiscală, prin acordarea de credite pe baza planului de afaceri şi posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile;
  • Coerenţă şi transparenţă în activitatea legislativă şi executivă;
  • Parteneriat al autorităţilor locale cu antreprenoriatul feminin în vederea rezolvării unor probleme comunitare;
  • Îmbunătăţirea activităţii în reţele de femei de afaceri din ţară şi străinătate.

Ca propuneri concrete de dezvoltare a antreprenoriatului feminin din România se pot enumera:

  • măsuri de reducere a birocraţiei şi a instabilităţii legislaţiei financiare şi comerciale;
  • măsuri active de conciliere a vieţii de familie cu viaţa profesională;
  • măsuri active de sprijinire a iniţierii şi dezvoltării de afaceri de către femei, în special afaceri care implică autoangajarea şi afacerile de familie;
  • îmbunătăţirea performanţelor economice ale întreprinderilor existente, conduse de femei, prin creşterea gradului de pregătire a personalului acestora, ca urmare a educaţiei antreprenoriale;
  • accesul egal la economia bazată pe cunoaştere;
  • schimburi de experienţă între femei de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;
  • campanii de informare care vizează sensibilizarea şi conştientizarea publicului larg asupra disparităţilor de gen şi stereotipurilor sexiste existente în domeniul antreprenoriatului şi asupra avantajelor sprijinirii antreprenoriatului feminin;
  • reformarea politicilor şi sistemelor legale şi dezvoltarea unor servicii juridice în vederea apărării drepturilor de proprietate ale femeilor şi drepturilor femeilor în domeniul antreprenoriatului;
  • crearea unor birouri, agenţii, reţele naţionale şi regionale de informare, reţele naţionale şi regionale de consiliere şi sprijin pentru femeile antreprenor şi femei potenţial întreprinzătoare, a unor baze de date pentru promovarea oportunităţilor de afaceri, a facilităţilor pentru femeile antreprenor, a fondurilor care pot fi accesate de către femeile antreprenor, a asociaţiilor, acţiunilor, programelor etc. de interes pentru femeile antreprenor şi femei potenţial întreprinzătoare (Dodescu, A et. al., 2011, p. 18-19);
  • sprijinirea programelor de instruire şi pregătire profesională pentru femei antreprenor şi femei potenţial întreprinzătoare, atât în cadrul educaţiei formale, nonformale şi chiar informale.

Impactul barierelor de gen asupra femeilor întreprinzătoare, cel puţin în stadiul incipient al afacerii poate conduce la:

  • Sentimentul subaprecierii calităţilor dovedite;
  • Timp liber mai puţin;
  • Presiunea performanţei (trebuie să muncească mai mult pentru a se bucura de succese similare bărbaţilor);
  • Stres mai accentuat;
  • Atitudine pasivă faţă de implicarea în viaţa politică şi socială a comunităţii.

Aceste barierele de gen pot fi surmontate prin:

  • Schimbarea mentalităţilor stereotipe prin includerea în curricula programelor de formare iniţială şi continuă a antreprenorilor a unor teme care promovează egalitatea de şanse;
  • Promovarea unor modele feminine reale pe scena publică pentru că influenţa modelelor este legată de gen. În acest mod, femeile care intenţionează să demareze o afacere vor fi influenţate într-o mai mare măsură de femei de succes decât de modele masculine;
  • Îmbunătăţirea ofertei de servicii de îngrijire a copiilor şi a serviciilor casnice, pentru degrevarea, cel puţin parţială, de sarcinile domestice a femeilor;
  • Promovarea femeilor în forurile superioare de decizie care pot contribui la o mai bună reprezentare şi sprijinire a femeilor poate fi hotărâtoare pentru o îmbunătăţire a balanţei de gen în societate (On, A., Ştefănescu D., p.51).

Femeile care conduc deja o afacere, pot fi ajutate printr-o serie de măsuri specifice să dezvolte aceste afaceri (adaptare după Dodescu, A et. al., 2011, pp. 19-20):

  • crearea şi dezvoltarea unor servicii de afaceri (servicii juridice, servicii de contabilitate, consiliere în domeniul fiscal, servicii de selecţie şi plasare a forţei de muncă, servicii de certificare a calităţii, servicii privind patentele, brevetele şi mărcile etc.) pentru femeile antreprenor, în cadrul unor centre locale, regionale de afaceri pentru femei;
  • crearea şi dezvoltarea unor programe de coaching, mentoring, counselling etc. pentru dezvoltarea afacerilor iniţiate, deţinute şi conduse de femei;
  • facilitarea accesului la finanţare pentru femeile antreprenor, prin crearea şi dezvoltarea unor produse de finanţare cu dobândă subvenţionată, respectiv credite avantajoase destinate femeilor care vor să-şi dezvolte afacerea, cu respectarea unor condiţii legate de domeniul de activitate, investiţie, valoare adăugată, competitivitate etc. (în prezent, în România, doar EXIMBANK şi Credit Europe Bank România acordă credite speciale pentru femeile antreprenor);
  • acordarea de împrumuturi bancare cu garanţii guvernamentale destinate femeilor care vor să-şi dezvolte afacerea, cu respectarea unor condiţii legate de domeniul de activitate, investiţie, valoarea adăugată, competitivitate etc., în vederea cofinanţării proiectelor europene (în prezent, în România, doar autorităţile publice locale, asocierile legate de infrastructura de apă, universităţile şi unităţile de cercetare pot beneficia de împrumuturi bancare cu garanţii guvernamentale în vederea cofinanţării proiectelor europene);
  • acordarea de facilităţi fiscale pentru afacerile dezvoltate de către femeile antreprenor în domenii considerate cheie la nivel naţional, regional, local şi definite ca atare în planurile naţionale, regionale, locale de dezvoltare;
  • încurajarea parteneriatului autorităţilor locale cu femeile antreprenor, respectiv a investiţiilor femeilor antreprenor în vederea rezolvării unor probleme comunitare;
  • sprijinirea participării femeilor antreprenor la structurile regionale de sprijinire a afacerilor (parcuri tehnologice, parcuri industriale etc.), la clustere în sectoare inovative (knowledge driven sectors), care încorporează cercetare-dezvoltare şi forţă de muncă înalt calificată, precum şi sprijinirea investiţiilor antreprenorilor femei în domeniul tehnologiei şi informaţiei, etc.

Creşterea nivelului culturii antreprenoriale în România şi depăşirea barierelor de gen în viitorul apropiat va duce la apariţia pe piaţă a unor antreprenori mai bine pregătiţi, cu afaceri adecvate nevoilor pieţei, care vor contribui în final la crearea unui mediu de afaceri competitiv şi inovator, menit să facă faţă cu succes provocărilor unei economii din ce în ce mai concurenţiale.

 

5.3. Repere practice pentru antreprenoriatul feminin în România

 

Proiectul „EVA – Era Valorificării Antreprenoriatului Feminin”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013, se înscrie pe linia preocupărilor existente în România privind dezvoltarea antreprenoriatului feminin şi urmăreşte obţinerea unor rezultate pozitive atât în prezent cât şi în perspectivă.

Întrucât mediul de afaceri şi piaţa muncii din România sunt în continuă transformare, iar numărul femeilor care au abilităţi antreprenoriale este mic, o analiză atentă a nevoilor de formare pentru femeile care doresc să dobândească competenţe antreprenoriale este o necesitate care trebuie realizată pentru identificarea abilităţilor şi a cunoştinţelor specifice care trebuie dezvoltate.

În cadrul proiectului se va pune accent pe realizarea unei conexiuni adecvate între datele teoretice determinate prin studiu şi partea practică de aplicare a chestionarelor, conexiune ce va permite îndeplinirea obiectivelor şi obţinerea rezultatelor anticipate.

Analiza de nevoi determinată prin studiu trebuie să pună în evidenţă:

  • evaluarea respectivei situaţii în termeni de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini ale populaţiei supusă investigaţiei;
  • realizarea de comparaţii între informaţiile adunate în fazele anterioare şi aşteptările privind comportamentele viitoare, din acest proces urmând a se extrage nevoile specifice de training;
  • după identificarea nevoilor specifice de training, se vor formula obiectivele programelor de formare şi conţinutul acestora.

Oportunităţile de afaceri şi nevoile de formare profesională pentru femeile din grupul ţintă identificate în cadrul studiului vor fi aplicate practic în cadrul proiectului prin intermediul unor activităţi concrete. Astfel:

  1. nevoile de formare profesională prin:
  • dezvoltarea curriculei şi a pachetelor de programe de formare profesională, calificare şi recalificare;
  • cursuri de calificare pentru ocupaţii căutate pe piaţa muncii;
  • dezvoltarea competenţelor de utilizare a tehnologiei informaţiei şi comunicării;
  • selecţia categoriilor de femei din grupuri ţintă pentru programele de formare şi calificare dezvoltate;
  • cursuri de calificare specifice categoriilor de femei din grupurile ţintă.
  1. reducerea/eliminarea discriminării femeilor care fac parte din grupuri vulnerabile (şomere, deţinute, femei cu handicap, victime ale traficului de persoane, emigrante) prin:
  • servicii de calificare pentru femeile din grupurile vulnerabile pentru integrarea mai uşoară pe piaţa muncii;
  • organizarea de cursuri pentru femeile şomere cu vârste de peste 45 de ani în vederea iniţierii unor afaceri proprii;
  • elaborarea unui ghid de bune practici privind integrarea în afaceri şi pe piaţa muncii a grupurilor vulnerabile de femei;
  • cursuri de formare cu experţi şi operatori media privind reducerea/eliminarea stereotipurilor de gen în societate şi în media;
  • desfăşurarea de activităţi de asistenţă şi consiliere psihologică pentru femeile din aceste grupuri în vederea creşterii încrederii de sine.
  1. stimularea spiritului antreprenorial prin:
  • campanii regionale de informare asupra obiectivelor proiectului;
  • furnizarea de instruire pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în domeniul iniţierii de activităţi independente;
  • asistenţa şi consilierea în iniţierea unei afaceri (idei de afaceri, realizare planuri de afaceri, formalităţi de constituire, identificare parteneri şi clienţi, acces la reţele, identificare surse de finanţare);
  • asistenţă şi consiliere prin portal pentru femeile din grupul ţintă;
  • elaborarea de ghiduri privind eliminarea/reducerea stereotipului de gen în mass-media;
  • promovarea egalităţii de şanse, prin campanii de informare.

Materializarea nevoilor de antreprenoriat desprinse prin studiu în activităţi specifice derulate în cadrul proiectului va permite obţinerea unor rezultate pozitive care în perspectivă vor putea determina:

  • la nivel de politici şi bune practici, competenţele antreprenoriale vor putea fi folosite ca model de bună practică de alţi furnizori de servicii de formare;
  • aplicarea de politici favorabile femeilor pentru a le permite adaptarea la schimbările imediate şi viitoare;
  • creşterea nivelului de acces al femeilor din cele patru regiuni de dezvoltare pe piaţa muncii prin implementarea unui model de formare adaptat nivelului acestora;
  • valorificarea abilităţilor antreprenoriale dobândite în cadrul proiectului în meserii potrivit nevoilor pieţii sau în dezvoltarea unei afaceri proprii;
  • facilitarea inserţiei tinerilor absolvenţi sau a şomerilor pe piaţa muncii;
  • crearea premiselor pentru eliminarea/reducerea condiţiei discriminatorii a femeii pe piaţa muncii, în special a celor care fac parte din grupuri vulnerabile, prin depăşirea unor nevoi specifice a condiţiei de grup vulnerabil;
  • reducerea/eliminarea barierelor de gen în societate şi media, creând condiţii favorabile pentru egalizarea şanselor în muncă şi dezvoltarea activităţii antreprenoriale;
  • valorificarea datelor desprinse din studiul comparativ al profilului antreprenoriatului feminin român şi cel străin în scopul eliminării barierelor sociale şi psihologice specifice ţării noastre.

 

CONCLUZIE

 

În urma analizei studiilor şi statisticilor existente la ora actuală în ceea ce priveşte antreprenoriatul feminin în România putem concluziona că sunt necesare încă eforturi susţinute pentru dezvoltarea antreprenoriatului feminin românesc.

  • Antreprenoriatul feminin este o resursă subutilizată.
  • În cele 4 regiuni analizate predomină antreprenoriatul masculin.
  • Este necesară promovarea modelelor de antreprenoriat feminin pe o scară cât mai largă pentru a susţine femeile care vor să îşi deschidă o afacere, mai ales unde există inovaţie.
  • Oferta formativă trebuie raportată mai bine la piaţa muncii.
  • Programele de educaţie antreprenorială a femeilor trebuie intensificate şi variate.
  • Este necesară o imagine reală şi actuală a pieţei muncii şi a antreprenoriatului.
  • Mentalitatea societăţii stă la baza culturii antreprenoriale.

 

Sursa:

Cercetare de desk realizată în cadrul Proiectului „EVA – Era Valorificării Antreprenoriatului Feminin”, POSDRU/97/6.3/S/63236

 Experți realizare studiu: ROŞU Camelia Augusta, BRICIU Cosmin, FEDOREAC Catalina, LANGA Claudiu