Incluziunea persoanelor vulnerabile pe piata muncii / Factori care împiedică accesul romilor pe piaţa muncii

În cele ce urmează vom analiza, plecând de la acest cadru de referinţă,problemele romilor şi rolul pe care le au instituţiile publice care stabilesc în mare măsură, regulile jocului şi care, prin acestea, poate cauza sau preveni rezultatele negative ale excluziunii romilor de pe piaţa muncii.

Analizarea problemelor romilor este o sarcină dificilă. Pentru toţi analiştii,generalizarea este o necesitate dar în cazul problemelor sensibile ale romilor ea este extrem de periculoasă.

În mod cert populaţia de romi este una eterogenă şi drept urmare afirmaţiile de genul – romii sunt mai puţin educaţi decât non-romii – trebuie înţelese ca fiind statistică cu toate că există în acest sens evidenţe statisticebazate pe studii reprezentative. Astfel de observaţii statistice sunt totuşi nece-sare pentru a putea recunoaşte mecanismele reale care se ascund în spatele eşecului social şi pentru a identifica soluţiile de rezolvare.Rata şomajului la nivelul populaţiei de romi este sensibil mai mare decât a non-romilor iar ei muncesc în activităţi care necesită mai puţină calificare şi de aceea câştigă mai puţin. Poziţia de relativă excluziune a romilor pe piaţa muncii are multe cauze care se influenţează reciproc, printre care:

  • contextul economic general nefavorabil;
  • starea de sănătate;
  • lipsa unor stimulente, cauzată de structura familiei extinse de romi;
  • dezavantaje educaţionale şi abilităţii care nu îşi găsesc locul pe piaţa muncii;
  • mobilitate scăzută;
  • angajare în munca la negru;
  • discriminarea;

După cum am evidenţiat în capitolul anterior aceşti factori rezultă şi din cercetările de teren. În continuare vom detalia făcând referire la cei mai importanţi dintre ei.

. Lipsa unor stimulente. Reţele de suport

Eforturile limitate ale romilor de participa pe piaţa muncii sunt o consecinţă a structurii pe care o are familia şi care la rândul ei este o adaptare la un mediu de risc în care sistemul social nu reuşeşte să-şi îndeplinească funcţia de a oferi asigurări.

Romii reuşesc să întreţină reţele de solidaritate în interiorul familiilor lor extinse. Din punct de vedere economic, astfel de reţele furnizează o asigurare informală împotriva unor fluctuaţii temporare de venit dar şi împotriva multor altor pericole la care sunt expuse familiile sărace. Majoritatea familiilor nucleare ale romilor contează pe ajutorul celorlalte familii înrudite şi îşi împrumută bani, îşi oferă alimente sau adăpost în perioade dificile. De fapt,având în vedere că romii săraci nu au cum să facă economii pe care să lefolosească drept tampon în cazul unei scăderi bruşte a veniturilor, ajutorul reciproc este o practică obişnuită. Multe dintre familiile nucleare nici nu ar putea supravieţui pe parcursul unei luni fără acest serviciu de menţinere a veniturilor. Desigur că reţelele de solidaritate distribuie aceste venituri într-un mod egalitarist, ceea ce înseamnă că familiile nucleare mai bogate sunt cele care dau mai mult şi primesc mai puţin. Această consecinţă egalitaristă a solidarităţii demotivează membrii unei reţele de a munci, câtă vreme roadele muncii lor se împart la toţi iar efortul de muncă nu.La prima vedere un asemenea efect demotivant pe care îl cauzează reţelele de solidaritate pare să fi e un eşec al familiilor de romi. Nu ei trebuie însă învi-nuiţi, câtă vreme formarea reţelelor reprezintă doar cea mai potrivită replică pe care o pot da ei unui mediu modelat, în mai mare măsură, de politicile guvernamentale. Familiile sărace sunt în special vulnerabile în faţa fluctuaţiilor de venit căci şocul lipsei de venit poate cu uşurinţă expune familia chiar la înfometare temporară. Iată de ce protecţia împotriva unor astfel de scăderi de venituri este absolut necesară. Teoretic, statul oferă o astfel de asigurare prin intermediul ajutoarelor sociale, ajutoarelor de şomaj, prin asigurări sociale şi de sănătate, garantând standardele minime de trai. Cu toate acestea, în practică,aceste beneficii sociale nu reuşesc să-şi îndeplinească integral funcţia lor de protecţie. Sistemul social este complicat, lipsit de transparenţă iar implementarea lui depinde de factorii locale sau de intenţiile autorităţilor locale.Astfel că, deşi este de cele mai multe ori generos, sistemul are scăpări iar beneficiarii eligibili sunt lăsaţi fără resurse. În mod tipic, perioadele lungi încare venitul se câştigă sigur şi constant sunt din când în când întrerupte de scăderi bruşte sau de fluctuaţii. Evident, în astfel de situaţii, reţeaua de solidaritate a familiei extinse este indispensabilă.Spre exemplu, o familie nucleară este eligibilă pentru anumite beneficii numai în cazul în care toţi membrii ei sunt eligibili. Acest lucru presupune ca toţi membrii familiei aflaţi în şomaj să coopereze cu o agenţie de angajare a forţei de muncă ceea ce este dificil pentru familiile numeroase ale romilor în care există mai mulţi membrii şomeri. Fiind săraci, şansele sunt ca cel puţin un membru al familiei să aibă probleme cu alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc şi deci există o mare probabilitate ca cel puţin un membru să renunţe la colaborarea cu agenţia de ocupare a forţei de muncă.În ceea ce priveşte rolul eligibilităţii, multe decizii de acordare a beneficiilor sunt subiective, plecând de la părerea autorităţilor cu privire la familia respectivă. Administratorii pot oferi şi alte tipuri de alocaţii în afara celor obişnuite cum ar fi:

 alocaţii pentru a cumpăra haine copilului, o maşină de spălat, cărbune sau alte bunuri.Un alt neajuns al complexităţii sistemului este acela că unii dintre beneficiarii eligibili sunt pur şi simplu atât de stresaţi de procedura birocratică deloc uşoară, încât optează să rămână în afara sistemului.Complexitatea sistemului social duce la situaţii neprevăzute şi deci la nevoia urgentă de a găsi a asigurări adiţionale pe care romii le obţin prin intermediul reţelelor de solidaritate din cadrul familiilor lor lărgite. Astfel de reţele duc adesea la o divizare a veniturilor. Membrii unor astfel de reţele sunt, spre deosebire de majoritatea non-romilor care se organizează individual, mai puţin stimulaţi să îşi sporească veniturile prin eforturi individuale. În încercarea de a echilibra caracteristicile sistemului social, statul nu trebuie să uite de funcţia originală, a asigurărilor, pe care o are sistemul.

Dezavantaje educaţionale şi lipsa unor abilităţi

Romii sunt mai puţini educaţi, în comparaţie cu membrii majorităţii,ceea ce le limitează succesul pe piaţa muncii, mai ales că cererea pentru forţade muncă necalificată a scăzut dramatic în perioada tranziţiei. Deşi anumite practici de discriminare, cum ar fi arondarea elevilor romi la unele şcoli speciale, au început să dispară încet, în parte şi datorită presiunilor interna-ţionale, rămân totuşi o mulţime de alte cauze complexe care fac ca nivelul deeducaţie al romilor să fi e foarte scăzut.Şcolile primare din multe localităţi au început să sprijine copiii romi prin crearea unei atmosfere comunitare. Multe au introdus cursuri pregătitoare,profesori de etnie roma precum şi activităţi de petrecere a timpului liber atrac-tive pentru romi, cum ar fi cursurile de dans.Pe lângă lipsa de informaţii, părinţii şi copiii romi nu sunt stimulaţi suficient pentru a căuta şcoli mai bune. Dacă majoritatea non-romilor au printre semenii lor persoane educate şi cu venituri mari, romii nu au astfel de persoane printre ei şi deci nu pot avea o experienţă directă legată de beneficiileeducaţiei. Mai mult, succesul obţinut de romi este mult mai puţin corelat cu nivelul de educaţie atins, cum se întâmplă în cazul non-romilor. Un rom munceşte adesea în economia gri, bogăţia obţinută de semenii lor de succes a fost obţinută pe baza legăturilor pe care le au, a talentelor şi calităţilor personale, educaţia nefiind decisivă. De asemenea, prea multă educaţie poate duce la pierderea unui membru al familiei.Cei care provin din familii dezavantajate din punct de vedere social, nu vor reuşi să ofere un mediu în care educaţia să fie folosită din plin. Scepticismul cu privire la utilitatea educaţiei este mai departe adâncit de discriminarea anticipată pe piaţa muncii. Având în vedere lipsa unor stimulente, majoritateafamiliilor de romi acceptă în cele din urmă situaţia, cu excepţia celor mai de succes care se străduiesc să facă tranziţia către clasa mijlocie.Beneficiul obţinut în urma frecventării învăţământului primar şi secundar este mai scăzut în cazul romilor decât în cazul non-romilor, în schimb,beneficiul obţinut în urma frecventării unei instituţii de învăţământ superior este mai ridicat în cazul romilor. Strategiile educaţionale ale familiilor deromi sunt în concordanţă cu aceste observaţii statistice; stimulentele pentru aabsolvi învăţământul secundar sunt reduse iar învăţământul superior depăşeşte limitele majorităţii familiilor de romi.Pentru a lupta împotriva abandonului şcolar şi a consecinţelor sale, trebuie găsite alte stimulente, atât pentru părinţi, cât şi pentru şcoli. Şcolile trebuie să primească fonduri adiţionale proporţional cu numărul elevilor dezavantajaţi socio-economic. Stimulentele pentru educaţie acordate romilor trebuie sporite. Din păcate astfel de măsuri pot avea efecte negative în cazul în care nu sunt aplicate cu atenţie.Părinţii romi ar putea fi obligaţi să aleagă şcolile segregate pentru că acolo notele mari sunt mai uşor de obţinut iar absenţele sunt tolerate. Aşadar, dacăvrem ca bonusurile şi/sau penalităţile financiare să fie de vreun folos, atunci ele trebuie să se bazeze pe măsuri comparabile între şcoli şi care sunt permise doar pe baza testelor unice. Mai mult, testele unice le-ar permite părinţilorromi dar şi experţilor să evalueze adevăratul nivel al şcolilor comunitare.

Învăţământul superior este necesar pentru a avea succes pe piaţa munciidar nivelul de educaţie al romilor se îmbunătăţeşte într-un ritm mult prealent. Instituţiile publice trebuie să nu se concentreze doar asupra oferirii suportului pedagogic pentru elevii romi ci şi asupra conceperii unor stimulente pentru şcoli şi pentru romi, stimulente menite să împiedice abandonul şcolar.O comparaţie între generaţiile de romi ne arată că incidenţa cea mai scăzută a neşcolarizării este în cazul generaţiei mature, iar cea mai ridicată în cazul generaţiei vârstnice. Diferenţele cele mai mari apar între generaţia vârstnică şi celelalte generaţii. Sistemul şcolar din perioada comunistă pare să reducă într-o măsură semnificativă incidenţa neşcolarizării în rândul acestei populaţii.

 Această tendinţă se menţine şi astăzi.

Generaţia de tranziţie (7-16 ani) 18.3%

Generaţia tânără (17-25 ani)    17.0%

Generaţia matură (26-45 ani)   15.2%

Generaţia vârstnică (peste 46 ani)  26.7%

De altfel, performanţa şcolară mai ridicată a romilor în perioada comunistă este însoţită şi de un acces mai larg al romilor pe piaţa muncii. Astfel,pe rioada anilor ‘80-’90 este una de maxim al integrării romilor pe piaţa muncii, procentul romilor care au lucrat ca salariaţi în această perioadă fiind de 45% (ICCV, 2002). Ulterior, în perioada de tranziţie, concomitent cu degradarea performanţei şcolare, procentul romilor angajaţi ca salariaţi din populaţia ocupată scade la 34%.

În cazul tuturor generaţiilor, ciclurile de învăţământ spre care se orientează cei mai mulţi indivizi (ciclurile primar şi secundar) sunt sub nivelul cerut pentru a ocupa o poziţie minimală pe piaţa muncii.

Astfel, în cazul generaţiei tinere şi a celei mature, absolvirea a opt clase nu poate garanta accesul către munci calificate. La fel se întâmplă în cazul generaţiei mature, unde absolvirea ciclului primar poate garanta cel mult accesul la o muncă necalificată.Tendinţa de creştere a nivelului de şcolaritate în cazul generaţiilor tinere şi mature este însoţită de o tendinţă crescătoare a cerinţelor de şcolaritate necesare pentru a ocupa o poziţie calificată pe piaţa muncii. Astfel, în cazul tuturor generaţiilor performanţa şcolară a majorităţii indivizilor este cu mult sub cerinţele pieţei muncii.Orientarea spre absolvirea unei şcoli profesionale este mai pronunţată în cazul generaţiei mature, un procent de aproape 10% reuşind să termine o şcoală profesională, ceea ce permite obţinerea unor calificări. Tot în cadrul generaţiei mature se găseşte şi cel mai mare procent de absolvenţi de liceu comparativ cu celelalte generaţii. Absolvirea studiilor superioare are loc numai în cazuri izolate.La nivelul întregii populaţii roma de peste 16 ani există diferenţe mari de şcolarizare între sexe. Astfel, în timp ce procentul celor neşcolarizaţi atinge în cazul bărbaţilor valoarea de 14,5%, în cazul femeilor acesta este 23,5%. Cea mai importantă diferenţă între sexe în privinţa eşcolarizării apare în cadrul generaţiei vârstnice, în care ponderea femeilor care nu au urmat niciodată şcoala este de peste două ori mai mare decât cea a bărbaţilor. În cadrul generaţiei mature această diferenţă tinde să scadă uşor, deşi procentul femeilor care nu au urmat niciodată şcoala este de aproape două ori mai mare decât al bărbaţilor. În cadrul generaţiei tinere diferenţele între procentele de femei şi bărbaţi neşcolarizaţi sunt foarte mici. Pe de o parte are loc o uşoară tendinţă de emancipare a femeilor (scade numărul femeilor neşcolarizate de la 19,5% la 16,4%), iar pe de altă parte apare o tendinţă de creştere a numărului bărbaţilor neşcolarizaţi comparativ cu generaţia matură (de la 10,9% la17,5%).

O posibilă explicaţie pentru aceste comportamente apărute la generaţia tânără este tendinţa de modernizare a familiei rome: abandonarea distribuţiei rolurilor tradiţionale în care femeia este, de regulă casnică, iar bărbatul asigură veniturile pentru întreaga gospodărie.

Diferenţe semnificative între sexe apar în cazul absolvirii şcolii profesionale în cadrul tuturor generaţiilor, deşi există o tendinţă de reducere a acestora de la generaţia vârstnică la cea matură şi de la aceasta din urmă la cea tânără.Dacă la generaţia vârstnică raportul dintre bărbaţii şi femeile absolvenţi deşcoală profesională era de peste 5:1, la generaţia matură acest raport scade la 3:1, pentru a ajunge la generaţia tânără la mai puţin de 2:1. Numărul mult mai ridicat al bărbaţilor absolvenţi de şcoală profesională decât al femeilor poate reflecta persistenţa unui model familial tradiţional în care bărbatul este cel care se orientează spre o meserie în timp ce femeia îşi întrerupe şcolarizarea înainte de dobândirea unei meserii pentru a face faţă îndatoririlor casnice. Această inegalitate între bărbaţi şi femei în dobândirea unei meserii (prin absolvirea unei şcoli profesionale) tinde să scadă la generaţia tânără.Asociat cu nivelul scăzut de şcolaritate sau absenţa şcolarizării, analfabetismul reprezintă un impediment major în integrarea romilor pe piaţa muncii,în special în cazul muncilor calificate. Unul dintre cei mai importanţi indicatori în analiza comparativă a generaţiilor îl reprezintă incidenţa analfa betismului, deoarece în opinia noastră deprinderea unor abilităţi minimale cum ar fi cititul şi scrisul reprezintă principalele achiziţii, mai ales pentru populaţiile cu nivele reduse de şcolaritate. Incidenţa cea mai scăzută a analfabetismului o regăsim la generaţia matură, unde aproximativ 30% dintre subiecţi pot fi consideraţi analfabeţi (citesc cu dificultate sau deloc) în timp ce incidenţa cea mai ridicată este la generaţia vârstnică. Astfel, în cazul generaţiei vârstnice, peste 45% dintre subiecţi declară că citesc cu dificultate sau deloc, iar numărul mare de non-răspunsuri reprezintă probabil cazuri nedeclarate de analfabetism datorită etichetării sociale negative asociate acestuia. Dacă am lua în calcul şi non-răspunsurile, ar însemna că în cadrul generaţiei vârstnice peste 60% dintre subiecţi sunt analfabeţi. În ceea ce priveşte generaţiile tinere şi de tranziţie se constată că incidenţa analfabetismului este în creştere faţă de generaţia matură.În generaţia vârstnică femeile sunt analfabete într-o proporţie mult mai ridicată decât bărbaţii, numărul femeilor care nu ştiu să citească deloc fiind aproape dublu comparativ cu cel al bărbaţilor. O pondere mai ridicată a analfabetismului la femei se păstrează şi în cadrul generaţiei mature, deşi există o uşoară tendinţă de scădere a procentului de femei analfabete comparativ cu bărbaţii. Odată cu generaţia tânără are loc o egalizare a distribuţiei numărului de analfabeţi pe sexe şi, mai mult, numărul bărbaţilor analfabeţi îl depăşeşte cu puţin pe cel al femeilor. În generaţia de tranziţie aceste diferenţe se menţin, numărul bărbaţilor analfabeţi fiind mai mare decât al femeilor analfabete.

Ca urmare a nivelului scăzut de şcolaritate, o mare parte a romilor sunt în situaţia de a nu avea nici o calificare. Există o tendinţă de revigorare a meseriilor tradiţionale datorată, pe de o parte, recesiunii economice care a condus la concedierea romilor din unele unităţi productive şi reîntoarcerea lor spre meseriile tradiţionale, iar pe de altă parte, iniţiativelor ONG-urilor roma de stimulare a meseriilor tradiţionale.

În cadrul meseriilor moderne, cele mai întâlnite calificări sunt: construcţii(zidar, zugrav, fierar-betonist), lăcătuş mecanic, mecanic auto, sudor, şofer,croitor.

Meseriile tradiţionale sunt legate de specificul neamurilor de romi şi sunt transmise intergeneraţional, fără a implica sistemul formal de educaţie,excepţie făcând situaţiile în care ONG-urile roma derulează proiecte în parteneriat cu şcoala pentru revigorarea meseriilor tradiţionale. Cel mai des romii care practică meserii tradiţionale sunt lăutari, căldărari, fierari,cărămidari, spoitori, argintari. Ponderea meseriilor tradiţionale este mai ridicată în mediul rural datorită faptului că în comunităţile rurale compacte de romi specificul cultural al acestora s-a păstrat într-o mai mare măsură, spre deosebire de comunităţile de romi din marile oraşe, care s-au adaptat mai repede la modernitate. Astfel, aproape 3/5 dintre romii practicanţi ai meseriilor tradiţionale se regăsesc în mediul rural.

Mobilitate scăzută

Mobilitatea scăzută este o problemă generală pe piaţa muncii din Ro mânia. Având în vedere că piaţa imobiliară este reglementată, este foarte greu să găseşti o locuinţă în zonele în care oportunităţile de lucru sunt foarte mari. Înconsecinţă, şomerii rămân captivi în zone depresive din punct de vedere economic, ceea ce îi afectează în mod în special pe romi. Cu toate că despre

romi se consideră că sunt foarte mobili datorită tradiţiei lor, de fapt ei întâmpină chiar mai multe obstacole în calea mobilităţii decât non-romii. Aşa cum menţionam anterior, romii, depind din punct de vedere economic de reţeaua familiei extinse şi ca atare foarte rar se mută în altă localitate dacă nu au rude acolo. O altă cauză importantă a mobilităţii lor scăzute este discri-

minarea severă pe care o suportă pe piaţa imobiliară; o locuinţă decentă este problema cea mai arzătoare cu care se confruntă romii. În mod tipic, dacă romii se mută, nu o fac pentru o slujbă mai bună ci pentru că şi-au pierdut locuinţa. De aceea ei se mută în zone slab dezvoltate economic pentru că acolo locuinţele sunt mai la îndemână dar unde locurile de muncă sunt puţine.

Din cauză că piaţa principală a închirierilor nu are succes în cazul familiilor de romi, a apărut o a doua piaţă, secundară în care sunt oferite locuinţe mici (cămine) care au fost iniţial construite pentru muncitorii necalificaţi. Astfel de locuinţe nu sunt protejate de reglementări ale statului iar cei care nu plătesc chiria pot fi evacuaţi imediat. Acest lucru permite atât chiriaşilor cât şi proprietarilor să semneze contracte pe care le respectă şi unii şi alţii şi aşa funcţionează piaţa secundară. Adesea, familii care nu au plătit chirie ani la rând în temeiul unui contract legal, încep acum să plătească (şi de obicei o chirie mult mai mare) în temeiul unui contract neoficial. În

absenţa unui mediu reglementat legal a mai apărut o soluţie: mafia, care spre deosebire de instituţiile statului care funcţionează prost, nu are nici o problemă în a colecta chiriile. Tocmai din cauza unor astfel de soluţii şi a eşecului pieţei, romii sunt concentraţi la periferiile oraşului în zone puţin atractive iar chiriile pe care le plătesc pentru nişte locuinţe foarte mici sunt

extraordinar de ridicate dar nu au unde să se ducă în altă parte. Şansa de a se muta pentru căutarea unui loc de muncă mai bun este minimală. Mobilitatea romilor a scăzut dramatic şi din cauza discriminărilor cu care se confruntă pe piaţa imobiliară. Această discriminare este în mare măsură,consecinţa eşecului pieţei cauzat de un sistem de justiţie foarte încet şi carenu reuşeşte să impună respectarea termenilor contractelor de închiriere. Un sistem care ar funcţiona corect ar forţa familiile de romi să îşi plătească chiriile iar proprietarii nu ar mai avea motiv să îi discrimineze. Multe dintreautorităţile locale au tendinţa de a se debarasa de familiile de romi mutându-le în afara oraşelor. Ceea ce demonstrează că nivelul local nu are capacitatea de a rezolva problemele de locuinţă ale romilor iar guvernarea centrală ar trebui să joace un rol mai activ.

Munca la negru

Mulţi dintre şomerii romi înregistraţi legal ca şomeri lucrează de fapt lanegru iar autorităţile locale tolerează acest fapt căci se consideră că este de preferat munca la negru în locul unei totale apatii. Însă orientarea către piaţa neagră a muncii are multe consecinţe negative. Pe lângă neajunsurile directe cum ar fi lipsa controalelor de siguranţă-există importante inconveniente indirecte. Contractele ilicite de muncă nu pot fi puse în aplicare iar muncitorii rămân adesea fără salarii. Plăţile neonorate sunt doar vârful aisbergului, multe dintre contractele cu potenţial benefi ciu nici nu se încheie pentru că părţile nu au încredere reciprocă. Din cauză că lipsesc acele mecanisme ale statului prin care termenii contractuali să se facă respectaţi, angajaţii nu se pot încrede decât în partenerii cu care au mai colaborat pe termen lung. Aşadar, spre deosebire de non-romi, pentru romi este foarte important să aibă relaţii şi cunoştinţe ceea ce face ca mobilitatea muncitorilor romi să fi e scăzută. Mai mult, oportunităţile de muncă la negru sunt în mare parte în domeniul muncii necalificate ceea ce înseamnă că specializarea pe piaţa muncii la negru împiedică tranziţia către sectorul muncii calificate.

. Discriminarea

Romii sunt discriminaţi într-o mare măsură atât pe piaţa muncii, cât şi pe alte pieţe. Cu toate că statul încearcă să combată discriminarea, posibilităţile lui sunt limitate pentru că practicile discriminatorii sunt dificil de dovedit.Pentru a elimina discriminarea este important să înţelegem motivele care o determină. Unii angajatorii pot refuza să angajeze romi din considerente xenofobe dar în contextul României predomină motivele şi raţiunile individuale de discriminare.Sunt cazuri în care angajatorii îi plătesc pe romi mai puţin decât pe non-romi pentru simplul fapt că primii nu sunt în poziţia de a negocia, fiind discriminaţi. Angajatorul nu face decât să îşi maximizeze profitul, fără a detesta această practică discriminatorie.Alţi angajatori refuză pur şi simplu să angajeze romi din cauză că nu sunt capabili să recunoască calitatea muncitorului iar statistic vorbind, a fi rom este un semnal negativ. Deşi nu există statistici oficiale, percepţia generală este aceea că romii au cele mai proaste calităţi, conduită de lucru etc. Pericolul unei astfel de discriminări statistice este că se interiorizează rapid.Faptul că romii se aşteaptă la discriminări viitoare scade mult motivaţia de a deprinde abilităţi de muncă sau obişnuinţa de a munci iar asta nu face decât să întărească percepţia negativă a angajatorilor despre romi.Cu toate că discriminarea statistică porneşte de la raţiuni individuale, ea împiedică integrarea romilor şi are efecte dăunătoare pe termen lung. Însă,deşi motivaţia individuală de a discrimina este ridicată iar mijloacele statului de a demonstra aceste practici sunt limitate, ne puteam aştepta ca această discriminare să înceteze numai în momentul în care motivele statistice vor dispărea. Între timp, statul trebuie să găsească soluţii de suport pentru a motiva romii să urmeze o formă superioară de învăţământ şi să îşi formeze alte abilităţi.

Scurte constatări

Tranziţia de la economia planificată la pieţele descentralizate este dificilă pentru majoritatea cetăţenilor dar greutăţile romilor au fost amplificate de specificul situaţiei lor socio-economice şi de discriminare. Multe din problemele cu care se confruntă ei sunt comune tuturor cetăţenilor. Rata şomajului printre romi, deşi este clar mai ridicată decât printre non-romi, este corelată cu cea înregistrată la nivelul întregii populaţii şi ca atare şomajul la nivelul ambelor populaţii pare să aibă aceleaşi cauze. Din păcate,problemele cauzate de inadvertenţele mediului legal şi economic au tendinţa de a se multiplica în cazul romilor pentru că, spre deosebire de non-romi,reţele întregi de familii sunt expuse acestor inadvertenţe. Familiile non-romilor care depind de beneficiile sociale au în general conexiuni sociale cu oameni care nu depind de sistemul social, pe când în cazul romilor, întreaga reţea de familie depinde de aceste beneficii şi au puţine conexiuni cu familii care nu depind de sistemul social.Deşi majoritatea problemelor cu care se confruntă romii se regăsesc şi la nivelul populaţiei de non-romi, ei au în plus de trecut obstacole specific pentru care este nevoie de măsuri specifice. Motivaţia romilor de a se educa este scăzută pentru că oricum se aşteaptă la discriminare pe piaţa muncii iar reluarea studiilor este mai scăzută în cazul lor decât în cazul populaţiei de non-romi. Pentru a acoperi lipsa unor motivaţii naturale suficient de puternice, statul trebuie să creeze motivaţii artificiale.O altă problemă fundamentală a romilor este dată de discriminarea lor pe piaţa imobiliară. Ambiţia de a combate discriminarea în mod direct este fără sorţi de izbândă şi este practic imposibil de controlat şi de demonstrat.Mai degrabă statul ar trebui să contrabalanseze discriminarea printr-o reţea de locuinţe sociale destinate familiilor de romi care au ambiţia şi capacitatea de a migra dinspre clasa de jos către clasa mijlocie. În prezent acordarea unor astfel de locuinţe sociale pentru familiile de romi şi împroprietărirea lor este un demers al autorităţilor locale care urmăresc să mute romii în afara oraşelor lor pentru a scăpa de povară. Doar o abordare centralizată a alocării locuinţelor sociale pentru romi poate diminua astfel de externalităţi negative. Neputinţa de a închiria o locuinţă limitează mobilitatea fizică şi socială a romilor.Numai prin combinarea unor îmbunătăţiri generale aduse mediului legal şi economic cu anumite măsuri specifice destinate romilor, în special în domeniul educaţiei şi locuinţelor, se poate ajunge la incluziunea romilor pe piaţa muncii şi în alte aspecte economice ale vieţii.

Situatia somajului in judetul Alba la 31.05.2015

In statisticile Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba la sfarsitul lunii mai se aflau un numar de 14138 someri ,din care 6661 femei,judetul Alba avand o rata a somajului de 7.78%,peste rata somajului la nivel national.Din analizele si datele procesate de noi sunt insrisi la agentie un numar de 147 rromi ,din care 62 femei.Tot din datele noastre rezulta ca din cei 14138 someri inregistrati un numar de 11731 se afla in somaj neindemnizat si doar 2407 in somaj cu indemnizatie pe o perioada de 6-12 luni.

Prin planul de formare profesionala Ajofm Alba si-a propus pentru anul 2015,sa califice un numar de 141 rromi din care 68 femei rrome,iar prin Planul de Ocupare ne-am asumat incadrarea in munca a unui numat de 170 persoane de etnie rroma.Atasat va prezint rapoartele lunare cu evolutia somajului in judetul Alba.

Va multumesc!